Sanas Incantations A Thracibulus Acceptis

Sanas Incantations A Thracibulus Acceptis in traducere ” Cei ce Devin Nemuritori „. In culegerea „Civilizatie si Cultura” de Marija Gimbutas, Dacia este sediul centrului suprem din vremurile indepartate, iar Romania este vatra a ceea ce am numit vechea Europa; o entitate culturala cuprinsa intre 6500-3500 ien. si care a devenit, de asemenea, evident un fapt inedit, cum ca aceasta straveche civilizatie europeana precede cu cateva milenii pe cea sumeriana. Se mai arata in aceasta carte ca acea perioada ar fi fost o perioada de reala armonie, in deplin acord cu energiile creatoare ale naturii. Dupa Mircea Eliade, experienta extatica a triburilor trace era corelata cu credinta in nemurire si certitudinea beatitudinii sufletului decorporalizat. Privita sub raportul practicilor de cult, religia daco-getilor era o religie inistiatica si mistica.

Neamul tracilor a fost maret in antichitate si vestit atat prin rezistenta fizica a barbatilor, cat si prin priceperea poporului in general in lecurile ancestrale. Tracii, aveau in luna aprilie „Sarbatoriile pagane”, iar ritualurile lor aveau loc in marele templu de pe „Domnul noptii”, adica Sfinxul. In general, toate ritualurile erau dedicate Lunei si Soarelui Zeu, iar Marte se nastea atunci in Tara Tracilor. „Pangaion”, era muntele sacru al tracilor, unde se aflau o multime de sanctuare care contineau filoane de aur si argint, se mai spune ca vechiul munte sacru, Pangaion, era situat pe masivul „Dragoion”. Acest lacas, Pangaion, era lacasul principal al Universului de cult, ce era inchinat, se pare, lui Gebeleizis, ai caror preoti Solari, Uranieni, asa-zisi „Umblatori prin Nori”, sustineau ca trupul nu era nimic altceva decat „o inchisoare pentru suflet”, eliberarea de trup fiind singura salvare a sufletului.

Legendarul „Kogaion”, era reprezentat de muntele ce adapostea pestera unde se pregatea marele preot al „Pelasgilor”; tot asa si acest munte a fost cunoascut drept sacru si astfel il numesc getii. Numele lui, Kogaion, era la fel cu numele raului ce curgea alaturi, „Kog-A-Ion”, ce insemna, „Capul Magnificului”, fiind si denumirea Bucegilor, unde se afla marele cap sculptat, acoperit cu piatra sacra, cunoscut sub numele de „Sfinxul Romanesc”. Raul care curgea prin apropriere, e insusi Ialomita, careia getii ii spuneau simplu „Naparis” sau „Ceresul, Divinul”.

” Mare e Zeul, intotdeauna si pretutindeni! Asa sa spuna toti vitejii cand privesc spre Kogaion! Ucenicii sa cante: „Sfant este Domnul Noptii !”. (text orfic)

Acesta este un Panteon mitologic al stramosilor nostri „Pelasgi”, traci sau geto-daci. „Traianismele”, „Latinsimele”, „Slaconismele”, nu ne apartin, ci ne-au fost adaugate ulterior de catre „cei ce au dorit sa creeze o impresie falsa si sa minimalizeze rolul populatiei din zona Carpato-Dunareana, in dezvoltarea civilizatiei europene, sugerand ca zona care corespunde actualmente geografic Romaniei nu a fost nicidecum punctul de pornire, leaganul acestei civilizatii, ci o provincie obscura a Imperiului Roman. Cei care din totdeauna au avut pretentii teritoriale asupra diverselor provincii ale Romaniei, pretentii care trebuiau cumva justificate, singurele argumente capabile sa castige increderea nestiutorilor si naivilor fiind cele legate de „origine”, „limba”, „religie”, si „istorie”, ultima, cel mai usor intotdeauna de mistificat. Apoi, un alt motiv vine din partea celor afliliati anumitor cercuri implicate in impartirea geo-politica a lumii si in consecinta, interesati in a submina influenta si importanta pe care civilizatia si cultura milenara a poporului roman le au in marea familie a popoarelor de pe mapamond.

” Exista insa un destin al Adevarului, iar acestuia ii trebuie numai doua grupuri de oameni care sa-l scoata la iveala: unii care sa-l rosteasca si altii care sa-l auda”. (Herodot)

Este oare posibil ca o arie geografica determinata, care poarta nume vedice de Zei si urmele acestor Zei sa nu trezeasca nici un interes pentru istoricii si arheologii nostrii? Oare aceasta sa fie pentru totdeauna soarta poporului nostru, nepasarea, stergerea trecutului, uitarea adevaratei lui istorii? Dupa indieni, spunea Herodot, neamul Tracilor este cel mai mare dintre toate popoarele lumii. Daca ar avea o singura conducere adevarata si ar fi uniti in cuget, ei ar fi, dupa parerea mea, de neanfrant si de departe cei mai puternici dintre toate semetiile pamantului. Tracii poarta multe nume, fiecare dupa tinutul in care locuiesc, dar toti, au in toate obiceiuri asemanantoare.

Pentru lichidarea unui popor inaintea de toate se incepe o strategie de alterare, de stergere a memoriei; ii distrugi cartile, cultura, religia, istoria, si apoi, altcineva ii va scrie alte carti, ii va da o alta religie, o alta cultura, ii va inventa o alta istorie (de origine latina ori slavica dupa momentul politic). Intre timp, poporul incepe sa uite ceea ce este sau ceea ce a fost, iar cei din jur il vor uita si mai repede; limba nu va mai fi decat un simplu element de folclor care, mai devreme sau mai tarziuva muri de moarte naturala. Noile forme „istorice” vor aduce elemente noi de adoratie care le vor indeparta pe cele vechi. Din vechiul strat spiritual vor ramane undeva, la un etaj inferior al cunoasterii, numai cateva cuvinte, expresii, traditii, impresii, fragmente, nume de localitati, munti si ape, fara un inteles aparent. Formele vechi care candva au ocupat valenta transcedentalului vor fi deplasate de formele noi care vor dicta componenta si functia „noului popor”, asa cum s-a intamplat cu noi.

Filosofia Religiei – John Nick

Filosofia religiei este gandire filosofica despre religie, nu un instrument de educatie religioasa. De fapt, nu trebuie sa fie deloc inteleasa dintr-un punct de vedere religios. Ateul, agnosticul si credinciosul pot filosofa si chiar filosofeaza despre religie. In consecinta, filosofia religiei nu este o ramura a teologiei (intelegand prin „teologie” o formulare sistematica a credintelor religioase), ci o ramura a filosofiei. Aceasta studiaza conceptele si afirmatiile teologiei si rationamentele teologilor, precum si fenomenele anterioare ale experientei religioase si activitatile de cult pe care, pana la urma, teologia se bazeaza. Filosofia religiei este astfel o activitate de ordin secund, fiind separata de subiectul sau. In sine, nu face parte din sfera religioasa insa e inrudita cu aceasta asa cum filosofia dreptului este inrudita cu sfera fenomenelor legislative si cu conceptele si rationamentele de tip juridic, sau asa cum filosofia artei e inrudita cu fenomenele artistice si cu metodele si categoriile specifice discursului estetic. Filosofia religiei este astfel inrudita cu diferitele religii si teologii ale lumii asa cum filosofia stiintei este inrudita cu stiintele particulare. Aceasta isi propune sa analizeze concepte precum Dumnezeu, sfant, mantuire, cult, creatie, jertfa, viata vesnica etc. si sa determine natura afirmatiilor religioase in comparatie cu cele ale vietii cotidiene, cu descoperirile stiintifice, cu moralitatea si cu expresiile imaginative artistice.

comanda cartea: www.edituraherald.ro