equilibrium

The art of life

Elefantul din magazinul cu porţelanuri: deficitul bugetar

Când datoria publică crește de la 17 la 50 la sută din PIB, presiunea reprezentată de plata dobânzilor devine apăsătoare

În anul aderării la Uniunea Europeană, datoria publică a României se situa în jurul valorii de 17 la sută din PIB, una dintre cele mai scăzute din Uniune și unul dintre puținele atuuri macroeconomice ale țării. Acum, datoria publică a ajuns la circa 50 la sută din PIB – încă un nivel gestionabil, ceea ce, probabil, îi îndeamnă pe decidenții politici să se legene în iluzia că problema nu este cu adevărat serioasă, că ar putea fi rezolvată doar printr-un efort minimal, care poate aștepta încă un an-doi. Nimic nu e mai puțin adevărat decât asta: finanțele publice din România sunt chiar pe marginea prăpastiei, cu un risc sever de a duce în haos economia națională. În contextul geopolitic actual, problema este cu mult mai gravă, iar riscul principal privește direct securitatea națională. Cu un deficit public care pare să nu poată scădea sub 6 la sută din PIB, bugetul pe anul 2024 a fost construit cu un optimism care nu prevesteşte nimic bun. Cum urmează patru rânduri de alegeri anul acesta, este neverosimil să așteptăm adoptarea unor măsuri de politică fiscală semnificative pentru limitarea cheltuielilor și creșterea veniturilor statului.

SURSA: Contributors.ro

februarie 7, 2024 Posted by | business, cultura | , , , , , | Lasă un comentariu

Salariile sunt foarte bune la stat. Unii stau pe Facebook în loc să muncească

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, spune că salariile în sistemul public sunt foarte bune, iar funcțiile sunt stabile, dar problema este la persoanele care „stau pe Facebook” în loc să muncească

„Salariile sunt foarte bune în sistemul public. Cei care se tem de mine sunt cei care ştiu că aceste salarii sunt bune, funcţiile sunt stabile şi le cer performanţă. În momentul în care, prin comparaţie cu sistemul privat, în sistemul public se câştigă bine, orice manager cere performanţă unor oameni care sunt plătiţi din bani publici, indiferent de funcţia lor”, a declarat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii spune că ea nu este susținătoarea celor care lucrează în sitemul public și așteaptă să treacă timpul, și nici a celor care stau pe Facebook în loc să muncească.

„Îi văd pe cei care fac performanţă. Am vorbit public despre casele judeţene de pensii care au ajuns la zero cu dosarele de recalculare. Până în această perioadă nu m-au simpatizat, dar au văzut că se poate. Tuturor acestor oameni le-am mulţumit public. Ei ştiu că sunt un om corect.

Nu, nu sunt nici prietena şi nici susţinătoarea celor care lucrează în sistemul public şi aşteaptă să treacă timpul, celor care stau pe Facebook ca să spună despre mine fel şi chip, celor care ar face orice altceva, mai puţin să muncească. Nu, nu sunt susţinătoarea acestor oameni, sunt ai dumneavoastră. Sunt cei pe care i-aţi pus în sistem şi i-aţi obişnuit să îşi ia salarii şi beneficii degeaba. Nu sunt deloc susţinătoarea acestor oameni, sunt a celor care muncesc din sistemul public”, a mai spus ministrul.

SURSA: 9am.ro

iunie 22, 2020 Posted by | business | , | Lasă un comentariu