equilibrium

The art of life

Exista nemurire? O meduza se regenereaza continuu

Cel mai frumos vis al omenirii, ascuns într-o meduză: NEMURIREA.

“Odată ce identificăm modul în care meduza se întinereşte singură, ar trebui să reuşim să facem lucruri măreţe. Părerea mea este că vom evolua şi vom deveni şi noi nemuritori. Meduza nemuritoare este cea mai miraculoasă specie din întregul regn animal. Cred că va fi foarte uşor să rezolvăm misterul nemuririi şi să îl aplicăm în cazul fiinţelor umane”, a declarat Kubota pentru NYTimes.com.

Nathaniel Rich prezintă în NYTimes.com ideea imortalităţii, care a prins contur în urma examinării unei specii de meduze, supranumită “meduza nemuritoare”. Cunoscută în mod oficial drept Turritopsis nutricula (şi uneori ca Turritopsis dohrnii), creatura minusculă are abilitatea de a-şi transforma celulele şi a le reîntineri. Meduza se transformă într-un “chist”, din care se dezvoltă apoi o colonie de polipi, aceasta reprezentând prima etapă a vieţii ei. Din acel moment, meduza îşi continuă ciclul convenţional al vieţii, maturizându-se şi înmulţindu-se. Totuşi, în loc să moară, “gelatina nemuritoare” revine, din când în când, la forma coloniei de polipi. Această abilitate îi permite meduzei să ocolească moartea, fapt care o transformă, din punct de vedere biologic, într-un organism nemuritor. Însă, cea mai frustrantă explicaţie pentru lipsa noastră de cunoştinţe privind meduzele nemuritoate este de natură tehnică. Din câte se pare, acest tip de organism este extraordinar de dificil de reprodus într-un laborator. Acest proces de creştere are nevoie de o atenţie sporită şi de o cantitate enormă de muncă repetitivă şi plictisitoare. Chiar şi aşa, doar în anumite condiţii favorabile (majoritatea dintre ele fiind încă necunoscute pentru biologi), o meduză Turritopsis va produce urmaşi. (Financiarul)

“Misterul vieţii nu stă ascuns în procesele animalelor superioare. Misterul vieţii se ascunde în rădăcină, iar la rădăcina Copacului Vieţii se află meduza”, spune cercetătorul japonez.

decembrie 4, 2012 Posted by | stiinta | Lasă un comentariu