Despre Fiind si Esenta – Toma d’ Aquino

” Dumnezeu există prin faptul că în fiinţa umană se află înnăscută ideea perfecţiunii sale”.

Autor al unei opere uimitoare prin dimensiuni şi calitate, Toma a ilustrat, contribuind în acelaşi timp la fixarea lor ca genuri literare specifice, toate formele de expresie inventate de vremea sa: comentariul, dezbaterea contradictorie (quaestio disputata), tratatul, opusculul, predica (sermo) şi mai ales expunerea sistematică ( summa). I mpozanta sa operă reprezintă o sinteză între filosofie şi teologie, două direcţii sau tipuri de abordare care păreau ireconciliabile pînă la el. Spirit metodic cu virtuţi deopotrivă analitice şi sintetice, polemist subtil, riguros şi tenace, dar dispus spre soluţii conciliatoare, Toma din Aquino se adresează unor surse diverse, aflate nu rareori pe poziţii violent contradictorii: filosofia arabă şi mozarabă (Avicenna, Averroes, Avicebron, Algazel, Maimonide), patristica greacă (îşi alcătuieşte ad usum propn·um o amplă antologie, Catena aurea, din cei mai importanţi Părinti greci), vechile versiuni aristotelice ale lui Boethius, înaintaşi imediaţi precum Anselm de Canterbury sau Petrus Lombardus etc. În linii mari, strategia unificatoare a lui Toma viza concilierea neoplatonismului augustinian oficial în Biserică cu aristotelismul arabizant emergent în epocă (şi acesta afectat de altfel de influenţe neoplatonice), ambele curente prezentîndu-se ca tradiţii prestigioase. Se poate spune că, reuşind să pară „mai aristotelician decît Aristotel”, autorul Summei theo!ogica amendează profund şi în toate articulaţiile sale doctrina Stagiritului, propunind un „aristotelism creştin”, convenabil deopotrivă pentru Biserică, dar şi pentru filosofii adepţi ai unui peripatetism moderat.

” Cred că credinţa este adevărată, dar înţeleg că nu este adevărată”.

In Teoria lui Averroes – „Despre unitatea intelectului” este cel mai adesea punctul de plecare al dezbaterilor. Afirmînd că intelecrul
„este acelaşi în toţi”, în Dumnezeu şi în oameni, învăţărura averroistă produce teze absolut inacceptabile pentru Biserică, cum ar fi suprimarea imortalităţii lui Dumnezeu şi negarea Creaţiei prin convingerea că lumea este eternă sau afirmarea dublului adevăr, al credinţei şi al ştiinţei.

1. Nu există decît un singur intelect, identic din punct de vedere numeric pentru toţi oamenii.
2. Propoziţia ‘omul gîndeşte’ este falsă sau improprie.
3. Voinţa omenească se manifestă şi alege din necesitate.
4. Tot ceea ce se întîmplă pe pămînt se supune necesitătii corpurilor cereşti.
5. Lumea este eternă.
6. Nu a existat niciodată un prim om.
7. Sufletul, care este forma omului în măsura în care este om, piere o dată cu corpul.
8. După moarte, fiind separat de corp, sufletul nu poate arde într-un foc corporal.
9. Liberul-arbitru nu este o potenţă activă, ci una pasivă, a cărei mişcare este determinată de necesitatea dorinţei.
10. Dumnezeu nu cunoaşte fiindurile particulare.
11. Dumnezeu nu cunoaşte nimic altceva decît pe sine.
12. Acţiunile omului nu sunt guvernate de către Providenţa divină.
13. Dumnezeu nu poate conferi nemurirea sau nestricăciunea unei realităţi muritoare sau corporale”.
14. Dumnezeu nu este întreit şi unitar, fiindcă unitatea în trinitate nu este compatibilă cu simplitea absolută. Căci acolo unde
    există o multiplicitate reală, există în mod necesar adăugare şi combinare, după cum arată exemplul unei grămezi de pietre.
15. Nu există un prim om şi nu va exista un ultim om, ci, dimpotrivă, a existat întotdeauna şi va exista întotdeauna naşterea unui omdin alt om.
16. După moarte, omul pierde tot ceea ce posedă.
17. Un corp distrus nu poate să fie refăcut identic din punct de vedere numeric şi el nu va reinvia identic din punct de vedere
    numeric.
18. Filosofilor nu le este permis să abordeze reinvierea viitoare, deoarece este cu neputinţă să fie cercetată cu ajutorul
    raţiunii.
19. A spune că Dumnezeu dăruieşte cuiva beatitudinea şi altcuiva nu (o dăruieşte) este iraţional şi imaginar.
20. Intelectul este, din punct de vedere numeric, acelaşi pentru toţi oamenii. El poate fi separat de un corp particular, dar nu poate fi separat de toate corpurile deodată.
21. Fără o cauză specifică, după cum este, la om, părintele, nici un om nu poate fi produs de către Dumnezeu.
22. Putem în această existenţă muritoare să-I recunoaştem pe Dumnezeu potrivit esenţei sale.
23. Nimic nu trebuie crezut decît dacă este evident sau demonstrabil prin ceva evident.
24. Nu există o formă de viaţă preferabilă autonomiei filosofiei.
25. Teologii care afirmă că cerul rămîne uneori nemişcat pornesc de la o presupunere falsă. A spune că cerul există şi că el nu se
    mişcă înseamnă a susţine o contradicţie.
26. Fiinţa omenească nu este o determinare a lucrului, ci a raţiunii.
27. Sufletul este inseparabil de corp şi o dată cu nimicirea îmbinării corporale se distruge şi sufletul.
28. Discursurile teologilor se întemeiază pe poveşti.
29. Înţelepţii lumii sunt exclusiv filosofii.
30. Fericirea va fi obţinută în această viaţă, nu în alta”. (comanda cartea de la Editura Polirom)