equilibrium

The art of life

Prostii Europei. Cum se sinucid civilizatiile – de Traian Ungureanu

Prostii Europei„Proștii Europei” începe cu o insultă, pe copertă, și continuă, între coperte, cu apărarea celor insultați. Cartea lui Traian Ungureanu măsoară critic îndepărtarea elitelor de omul de rând și de înțelesul democrației europene.

Semnele rău prevestitoare adunate în această carte sunt o colecție de anomalii derutante pe care ne-am obișnuit să o numim actualitate. În Occident, toleranța față de intoleranța terorismului, migrația nelimitată și suferința gândirii sub apăsarea unui nou dogmatism. În România, disprețul politic plenar pentru lege, dar și naivitatea față de adevărata istorie din care au crescut problemele caracterului național.

În Vest și în Est, slăbită de conformism, aroganță și ignoranță, civilizația europeană pierde teren. Cultura și convingerile care dădeau strălucirea lumii europene se clatină. Clasa conducătoare găsește democrația neconvenabilă.

Un nou model de viață și gândire neagă vehement tradițiile istorice în care am trăit până de curând.

Fără adevăr, dezbatere și valori, degradarea lumii europene poate deveni ireversibilă. Cartea lui Traian Ungureanu vorbește fără compromisuri despre rătăcirile îmbietoare care riscă să ne devină destin.

comanda cartea de la Editura Humanitas

August 4, 2017 Posted by | books | , | Lasă un comentariu