equilibrium

The art of life

Iliberalismul, un nou fenomen politico-social

„Poporul nu poate decide pînă ce nu se decide cine este poporul”

Iliberalismul‘ – un termen relativ recent intrat în vocabularul politic al analizei relaţiilor internaţionale – indică insatisfacţia unui număr considerabil de cetăţeni ai diverselor state ale lumii faţă de liberalism, faţă de performanţele democraţiilor liberale.

Iliberalismului devine un pericol pentru toţi cei pentru care libertăţile cetateneşti şi drepturile omului reprezinta valori majore ale omenirii

De la Viktor Orban la Donald Trump, de la Recep Tayyip Erdoğan la Vladimir Putin, de la votantii care îi susţin, tentaţia iliberalismului devine un pericol pentru toţi cei pentru care libertăţile cetateneşti şi drepturile omului reprezinta valori majore ale omenirii.

Iliberalismul. De la Rusia şi Turcia, în UE, la Ungaria, Polonia si Romania

Iliberalismul este un termen care a fost folosit pentru prima dată în 1997 de jurnalistul american Faared Zakaria, în definirea democraţiilor din lume unde, cu toate că statul îşi asumă respectarea libertăţilor şi a valorilor liberalismului clasic, democraţia este aparentă. În realitate, separaţia puterilor în stat, egalitatea în drepturi sau libertatea informaţiei sunt chestiuni  teoretice.

Acest concept a fost readus în discuţie în Europa de azi şi „pare reanimat de evenimentele politice din ultimul timp din ţări precum Ungaria sau Polonia unde echilibrul democratic, separarea puterilor în stat sau respectarea valorilor europene au devenit chestiuni discutabile”, explică pentru gândul politologul Cristian Pârvulescu.

Conform acestui model, statul de drept este subordonat unui sistem monopartid. La fel ca în Rusia, ungurii pot vota în continuare, cetăţenii pot protesta şi presa privată îl poate critica pe premier, dar aceasta este o falsă democraţie. Instituţiile statului, tribunalele şi radioteleviziunea publică sunt în mâinile partidului de guvernământ.

„Şabloanele contemporane cu cea mai mare notorietate, care au servit ca exemplu pentru adoptarea şi în interiorul UE a acestui model sunt Rusia lui Putin şi Turcia lui Erdogan. Manifestarea acestui  acestui model, iliberal, se poate intensifica şi la noi odată cu creşterea ameninţărilor din exterior şi a problemelor economice”, arată Cristian Pârvulescu.

Cel care lansa acum două decenii un termen, devenit obsesiv astăzi, „democrație iliberală“, Fareed Zakaria, scria într-un editorial care a apărut în 28 decembrie 2016, în Washington Post, că se teme că, în actualul context american, „am putea vedea creșterea democrației iliberale în Statele Unite ale Americii – ceva care ar trebui să privească pe toată lumea, atît pe republicani, cît și pe democrați, atît pe susținători, cît și pe criticii lui Donald Trump“.

O democrație low cost, un fel de democrație de-a gata, tocmai bună pentru consumatorii mai puțin pretențioși care se bucură de prețurile mici făcînd rabat de la calitate: o democrație în care ajung să cîștige cei ce nu susțin valorile democrației, dar care sînt legitimați prin vot. În articolul din 1997, Zakaria constata emergența unor „regimuri alese democratic și nu odată realese sau reconfirmate prin referendumuri, dar care ignoră în mod curent limite constituționale cu privire la puterea lor și lipsesc cetățenii de drepturile și libertățile lor fundamentale. Din Peru pînă în teritoriile palestiniene, din Sierra Leone pînă în Slovacia, din Pakistan pînă în Filipine, vom vedea apariția unui fenomen dăunător în viața internațională – democrația iliberală“.

Refluxul democrației este previzibil și acesta poate începe din momentul în care un cumul de factori se regăsesc, între aceștia populismul și efectul de contagiune al modelului nedemocratic. De unde și bătălia ideologică ce se dă acum în jurul valorilor democrației liberale. Și tot Huntington, care îl cita în articolul său pe Ivor Jennings, un constituționalist britanic, care a trăit în secolul al XX-lea, ne sugerează care este miza: „Poporul nu poate decide pînă ce nu se decide cine este poporul“. (Samuel Huntigton – Democracy’s Third Wave)

„Suntem, şi nu doar în România, în plin reflux al democraţiei. Teoria mareelor democratizării, pe care Samuel Huntington a propus-o încă din 1991 pentru a explica evoluţia tendinţelor pro şi antidemocratice de-a lungul ultimelor două veacuri, pare să se valideze odată în plus de ceea ce se întâmplă în ultima vreme în Europa Centrală şi de Est. Căci, dacă refluxul democraţiei se resimte şi în Vest, amploarea sa este mult mai mare în Est. În acest context, România este prinsă în vârtejul iliberalismului ambiental, iar tendinţele iliberale devin hegemonice la nivel societal.  Deşi România nu a fost niciodată o autentică democraţie şi a avut (şi are nevoie în continuare) de monitorizare pentru a putea îndeplini criteriile minimale ale statului de drept, tendinţele iliberale s-au acutizat doar în ultimii ani vestind intrarea într-un nou stadiu autoritarist. Deja fostul preşedinte era înclinat spre cultul personalităţii şi autoritarism, iar această orientare a împins România într-o direcţie iliberală şi antiparlamentară care deschide calea spre un tip de autoritarism postmodern şi post democratic.” (Cristian Pirvulescu – politolog)

Viktor Orban a declarat, cu referire la regimul politic din statul său, că nu e necesar să fie unul liberal: „Nu toate democrațiile trebuie să fie liberale”. Premierul ungar a declarat că privilegiază aranjamentele politice democratice, însă nu este de acord şi cu valorile liberale. Ideea de a discuta despre opțiuni democratice „iliberale”, contrare democrațiilor liberale clasice, este o nouă invenție doctrinară care merită investigată tocmai că este o teorie în formare, dar cu rădăcini adânci. ” E o consecință şi aceasta a „politicilor democratice iliberale”, dar şi a unui naționalism al unui stat „din linia a doua” care, sub protecția securitară acordată de ceilalți, îşi permite să joace şi alte opțiuni publice.”

SURSE: Observator Cultural | Bursa | SNSPA | Gandul Info | Evz.ro

Iulie 18, 2017 Posted by | cultura, politic | , | Lasă un comentariu