equilibrium

The art of life

Drum transregio până la Bistrita şi drum expres până la Petea, pentru legătura din Suceava spre autostrada M3 din Ungaria

Drum Expres BistritaMinistrul Transporturilor, Alexandru Cuc, i-a răspuns deputatului ALDE de Suceava Alexandru Băişanu, privind investiţiile pe care le are în vedere acest minister pentru realizarea unei legături rutiere rapide între Suceava şi Petea în vederea conectării la autostrada M3 din Ungaria.

Astfel, ministrul arată că viziunea strategică a Ministerului Transporturilor este dată de Master Planul General de Transport al României, care constituie un instrument strategic de planificare a intervenţiilor majore (proiecte şi alte acţiuni) pentru perioada 2016-2030 ce sunt semnificative pentru obiectivele de transport la scară naţională.

El adaugă că Master Planul General de Transport are asociată Strategia de Implementare ce defineşte prioritizarea proiectelor, programul de eşalonare a proiectelor, perioada acestora de implementare şi sursa de finanţare, fiind aprobat în 14 septembrie 2016.

Alexandru Cuc explică în răspuns că ierarhizarea proiectelor, pentru cele cinci moduri de transport, s-a realizat în funcţie de valoarea ratei interne de rentabilitate economică a proiectului (valoarea RIRE a fost determinată în urma rulării Modelului Naţional de Transport), apartenenţa la reţeaua TEN-T Core/Comprehensive şi impactul asupra siturilor NATURA 2000.

„Astfel, în Master Planul General de Transport, pentru legătură Petea – Satu Mare – Baia Mare – Dej – Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava sunt prevăzute următoarele tipuri de proiecte de infrastructură rutieră: drum expres pentru sectorul Petea – Bistriţa şi drum transregio pentru sectorul Bistriţa – Suceava” precizează ministrul.

Legătura cu autostrada M3 din Ungaria va fi asigurată prin Satu Mare prin sectorul de drum expres nod Livada – Petea, cu o lungime de 29.21 km, perioada de implementare 2030-2032, valoarea estimată fiind de 139.91 milioane de euro fără TVA, iar acest proiect face parte din legătura cu drumul expres DX4, Turda – Hamleu, cu o lungime de 320.20 km, având ca perioadă de implementare 2028-2032 şi o valoare estimată de 1713.21 milioane de euro fără TVA, menţionează Cuc în răspuns.

El adaugă că acest sector de drum va fi conectat cu sectorul de drum expres Dej – Bistriţa, cu o lungime de 55.60 km, având perioada de implementare 2027 – 2030 şi o valoare estimată de 266.42 milioane euro fără TVA.

„Legătură dintre Bistriţa şi Suceava este asigurată de drumul transregio TR52 după cum urmează: sectorul Bistriţa – Vatra Dornei, cu o lungime de 71.00 km, perioada de implementare 2022-2025 şi o valoare estimată de 59.40 mil. euro fără TVA, sectorul Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc, cu o lungime de 44 km, perioada de implementare 2022-2025 şi o valoare estimată de 32.10 mil. euro fără TVA şi sectorul Câmpulung Moldovenesc – Suceava, cu o lungime 63.00 km, perioada de implementare 2022-2025 şi o valoare estimată de 33.40 mil. euro fără TVA” mai precizează ministrul Transporturilor.

El subliniază că prin Modelul Naţional de Transport se asigură o dezvoltare unitară a infrastructurii rutiere cu orizont de implementare 2040, fiind necesară însă şi o corelare legislativă pentru uniformizarea strategiilor promovate de către Ministerul Transporturilor, respectiv Legea nr. 363/2006 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – PATN, cu H.G. nr. 666/2016 sau, după caz, Legea nr. 203/2003 privind realizarea, dezvoltarea şi modernizarea reţelei de transport naţional şi european, republicată, cu nouă Reţea transeuropeană de transport – TEN-T, aprobată prin Regulament TTE – 2012 la nivel european.

Alexandru Băişanu i-a transmis ministrului Transporturilor, în Parlament, că, recent, autorităţile guvernamentale din ţara vecină, Ungaria, au anunţat că vor finaliza în acest an tronsonul de autostradă M3 care va ajunge lângă graniţa cu România, spre Punctul de Trecere a Frontierei Petea.

„Vă reamintesc că această autostradă face parte dintr-un proiect care a fost convenit şi semnat în aprilie 2006 la Nyiregyhaza, în prezenţa unor reprezentanţi ai guvernelor din Ungaria şi România, de reprezentanţi ai unor regiuni din Ungaria, ai judeţelor Satu Mare, Maramureş, Suceava, Botoşani, Iaşi, dar şi ai unor reprezentanţi din Ucraina şi Republica Moldova privind construcţia unei şosele rapide pe traseul Nyiregyhaza – Odesa prin Suceava şi Chişinău, drum care se va conecta cu coridorul pan european V” arăta Băişanu.

El a amintit că, urmare a acestei decizii, în anul 2006, Guvernul a realizat un plan de transport, aprobat prin Legea nr. 363 din 21 septembrie 2006 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea I – Reţele de transport, în care se propune autostrada Petea – Satu Mare – Baia Mare – Mireşu Mare – Dej – Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava.

Ulterior, prin Strategia pentru transport durabil a Guvernului României, Ministerul Transporturilor, pe perioada 2007-2013 şi 2020, 2030, anexa nr.7, din martie 2008, proiectul de autostradă Petea – Satu Mare – Baia Mare – Mireşu Mare – Dej – Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava, este înscris cu menţiunea: “Tabel de concordanţă privind proiectele prioritare în domeniul rutier, identificate de România împreună cu Uniunea Europeană, care urmează a fi realizate până în anul 2015 (şi în continuare)”.

„Ţinând cont de faptul că autorităţile din Ungaria realizează partea lor din înţelegerea din anul 2006, vă întreb, domnule ministru, când îşi propune Guvernul României să respecte prevederile Legii nr. 363 din 21 septembrie 2006 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, astfel încât aproape trei milioane de români din zona de nord a ţării să poată beneficia de dezvoltare prin conectarea zonei la sistemul european de autostrăzi” adăuga Băişanu. (A. DIMA)

SURSA: Crainou.ro

Anunțuri

Iulie 18, 2017 - Posted by | bistrita, business, turism | , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: