equilibrium

The art of life

„Sălbaticul din Balcani” – mutaţiile economico-sociale suferite

Volumul de literatură de călătorie „Sălbaticul din Balcani”, avându-i ca autori pe jurnaliştii Daniel Popa și Camelia Popa, apărut la Editura Trei, cuprinde câteva zeci de portrete ale unor oameni obişnuiţi din ţările Balcanilor, prin care autorii încearcă să radiografieze această parte de lume, cu mutaţiile ei economico-sociale.

„În general, occidentalul îl priveşte pe sălbaticul din Balcani ca pe o curiozitate a naturii sau ca pe o fiinţă inferioară. Sălbaticul, la rândul lui, se lasă adulmecat, pipăit şi încercat la el acasă de Sălbaticul din Balcani (2016)occidental, profită de curiozitatea acestuia şi îi ia banii. În realitate, însă, am văzut că sălbaticul din Balcani este o fiinţă aidoma celorlalte fiinţe omeneşti. Cu durerile lui, cu plânsetele lui, cu munca şi iubirile lui. O fiinţă mult mai autentică decât multe alte fiinţe omeneşti de aiurea. Te face să zâmbeşti, să te amuzi, să râzi, să plângi, să te întristezi, să-l iei în băşcălie, să te înfurii pe el. Sau să-i mulţumeşti, să-i fii recunoscător că ai dat de el în viaţa ta. Sălbaticul din Balcani este dotat cu inteligenţă, ceea ce-i poate părea paradoxal unui occidental. Şi, culmea, el mai trăieşte şi în civilizaţie, are o inimă mare etc.”, arată autorii, în dorinţa lor de a destructura o serie de mituri și stereotipuri negative legate de oamenii care trăiesc în acest colț de lume și de a înfățișa realitatea așa cum este ea, văzută prin ochii călătorului obișnuit.

SURSA: Economica.net

Martie 30, 2016 - Posted by | books, business, cultura

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: