equilibrium

The art of life

Tabula Smaragdina

Lucrarile atribuite lui Hermes Trismegistos, care sunt cel mai bine cunoscute si in afara de orice discutie, au fost Tabula Smaragdinacuprinse intr-o culegere numita generic Corpus Hermeticum. Zosima, un alchimist alexandrin din sec. al III-lea d.H., cunostea textul Poimandrēs iar Sf. Augustin face referire la Asclepios, singurul dialog care exista intr-o traducere latina. Dar filozofia lui Hermes a ajuns sa fie disponibila in cea mai mare parte in Occident o data cu traducerea Corpus-ului de catre Marsilio Ficino, in 1463. Fie ca au fost sau nu influentati de Hermes, totusi, teologii alchimisti ai Renasterii, precum Agrippa si Boehme, au fost considerati hermetici. In aceasta perioada ramurile oculta si filozofica ale traditiei, intotdeauna combinate, se confundau atat de profund una cu cealalta incat nu ar avea nici un rost sa le deosebim.

Publicarea textului intitulat Tabula Smaragdina sau Tabla de Smarald, o alta opera atribuita lui Hermes, a adus un amestec si mai puternic al genurilor, acesta exprimand ceea ce ele au in comun cu o acuratete de neconfundat. „Ce este dedesubt e la fel cu ce este deasupra”, inima acestei scrieri scurte, nu este numai rezumatul hermetismului, dar si ceea ce pentru multi oameni din timpurile ulterioare a ajuns sa reprezinte tot ce trebuia sa se stie despre Hermes.

Hermetismul, care si-a edificat doctrina pe o serie intreaga de traditii egiptene si greco-romane, trebuie privit ca una din marile sinteze realizate in epoca elenistica. El a influentat profund gandirea esoterica occidentala.

COMANDA CARTEA: Editura Herald

Februarie 19, 2016 - Posted by | books | ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: