equilibrium

The art of life

Inscaunatii si disparitia democratiei romanesti

Inscaunatii. Cum a inceput Romania, pe nesimtite, sa fie tot mai putin o democratie

Nu e foarte clar când a început, și nici cum, dar România a intrat deja în epoca Înscăunaților. Cine sunt și cum au ajuns ei aici? Nici asta nu știm foarte bine; și nu e semn de lipsă de informare, căci nici măcar ambasadorul Statelor Unite la București nu a fost capabil să împrăștie ceața.

“Este neclar cum și când a fost Oprea avansat de la gradul de căpitan, în 1993, la cel de locotenent colonel și colonel“ (informare scrisă în 2010 de ambasadorul american la București, sursa: wikileaks). Gabriel Oprea este în aceste zile doar cel mai vizibil, nici măcar cel mai proeminent, dintre Înscăunați. Dar ca și ceilalți, el este un simptom tot mai acut al transformării prin care trece “originala” democrație românească.

În ultimii 25 de ani, România nu a excelat niciodată în a se conforma definiției clasice a democrației: când aveam pluralism politic, nu aveam stat de drept; când aveam stat de drept, nu prea aveam echitate pentru toți cetățenii. Dar constantă în istoria noastră recentă a fost încadrarea în cea mai simplă definiție a democrației, așa cum este ea formulată în dicționarul Cambridge: “o țară în care puterea este deținută de reprezentanți aleși”. Sigur este că, buni-răi, după chipul și asemănarea noastră, cei pe care i-am ales până de curând dețineau și exercitau puterea. Un fenomen care pare să dispară din România.

Mult discutatul caz al generalului Oprea este grăitor. Acest personaj politic nu a reușit niciodată să fie ales pe cont propriu. Întotdeauna a fost numit, înscăunat: fie pe liste electorale, fie în funcții sau în stele. Este exemplul clasic al politicianului ajuns nedemocratic pe cai mari: marea sa performanță este formarea în Parlament a unui partid de șantajabili și trădători, niciodată supus examenului electoral. Cu toate acestea personajul deține de 15 ani (!), cu mici pauze, demnități înalte în așa-numitele ministere de forță ale statului român. Cum a ajuns acolo și prin ce anume și-a meritat locul? Nu știm.

Gabriel Oprea nu este tipul de politician care refuză să-și dea demisia indiferent de circumstanțe. Să nu uităm că din primul său mandat petrecut la Interne a plecat prin demisie. Dar nu pentru că ar fi pierdut alegerile, ci pentru că așa i s-a cerut. Înscăunații nu pleacă niciodată din rușine sau pentru că nu mai pot suporta presiunea opiniei publice. De altfel lor nici nu le pasă de astfel de detalii. Pentru că nu depind de ele.

În ultimii ani, politica românească s-a umplut de astfel de înscăunați: politicieni doar aparent aleși democratic, în realitate emanați (precum Oprea și Ponta) pe căi mult mai ciudate. Unde te întorci dai peste unul. Trei însușiri le sunt comune: nu au nicio competență anterior dovedită pentru funcția ocupată; au o biografie încețoșată pe care nici măcar ambasadorul unei mari puteri occidentale nu e capabil să o limpezească; se mențin înscăunați indiferent de enormitatea greșelilor făcute și de repetarea lor.

Să nu ne îmbătăm cu apă rece. România se îndepărtează astăzi tot mai mult chiar și de modelul democrației originale care era.

Cazurile pomenite mai sus s-au reprodus și pot fi găsite în toate straturile ierarhice ale statului român. Cum se numește acest sistem de guvernare în care, indiferent de ce alegem, doar măștile se schimbă și tot ei ajung să dețină puterea? Nu știu. Va reuși acest sistem să prindă rădăcini în România? Nu cred, pentru că din urmă vine o generație cu tipare complet diferite care îi va scuipa pe Înscăunați ca pe un corp străin. Va apărea ceva mai bun în loc? Poate. Doar dacă nu vom abandona.

un material de Vlad Mixich – Hotnews.ro

Anunțuri

Octombrie 28, 2015 - Posted by | politic | , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: