equilibrium

The art of life

Cum ne ferim de cancer

Cei mai mulţi oameni au cancer în corpul lor, dar sistemul imunitar distruge celulele bolnave, înainte să se dezvolte într-o afecţiune incurabilă. Alţii, însă, ajung să se lupte cu această problemă. Specialiştii susţin, însă, că există cinci semne că o persoane ar putea face cancer, care i-ar putea salva viaţa. Află care sunt şi cum te poţi proteja de boală.

Dr. David Brownstein, directorul medical al Centrului de Medicină Holistică în West Bloonfield, Mich, susţine că sistemul tău imunitar nu mai poate funcţiona corect, atunci când organismul nu funcţionează corespunzător.

Primul semn că există riscul de a face cancer îl reprezintă apariţia unui dezechilibru hormonal si de nutrienţi. Medicul Bronwstein susţine că aici intră, în primul rând, deficienţa de iod, care creşte riscul apariţiei cancerului de tiroidă, sân şi prostată. Iodul este esenţial pentru fiecare celulă din organism, dar pentru glanda tiroidă, rolul său este extrem de important. Tiroida secretă hormonii care reglează întregul metabolism. De asemenea, ţesuturile de pe sâni şi prostată au nevoie de mai mult iod decât cele de pe alte organe, cu excepţia tiroidei.

Dr. David Brownstein susţine că iodul care se găseşte în sarea iodată este insuficient pentru organism. În plus, mulţi producători din industria de panificaţie înlocuiesc iodul din pâine cu brom, o substanţă mult mai ieftină, care a dus la apariţia unei epidemii de deficienţă de iod. Brownstein mai spune că mulţi medici nu sunt conştienţi de importanţa iodului şi recomandă operaţia, radiaţia sau chimioterapia în cazul apariţiei cancerului. El recomandă folosirea suplimentelor de iod non-radioactiv, care promovează moartea celulelor periculoase.

Al doilea semn care îţi spune că există un risc de a dezvolta cancer în organism îl reprezintă supraponderalitatea sau obezitatea. Multe propduse care se regăsesc în alimentaţia ta conţin hormoni sinstetici, antibiotic care stimulează creşterea şi organism modificate genetic, care pot cauza cancer. Produsele lactate, carnea de vită, de pui, de porc, peştele crescut la fermă, toate te expun unui pericol uriaş. Animalele crescute organic, însă, nu au aceste chimicale, pentru că mănâncă hrană natural.

Brownstein susţine că nu carnea roşie provoacă boala incurabilă, ci chimicalele care le conţine. Produsele organice, fără hormone sau antibiotice, sunt o sursă sănătoase de proteine, iar alături de fructe şi legume proaspete, compun o dietă echilibrată şi sănătoasă. Ţine cont, însă, că vegetalele din supermarket sunt stropite cu pesticide şi alte chimicale, aşa că încearcă să le cumperi pe cele crescute organic.

Chimicale care pot duce la apariţia cancerului se regăsesc şi în îndulcitorii artificiali, precum aspartam, despre care se presupune că provoacă cancer la creier. Este cel mai folosit îndulcitor în sucuri dietetic, îngheţată fără zahăr şi alte dute de produse care promit că te vor ajuta să slăbeşti.

Îndulcitorii artificiali nu vor aduce niciun beneficiu siluetei tale, aşa că foloseşte, mai degrabă, miere de albine sau stevie.

Ai toate şansele să faci cancer dacă fumezi sau mesteci tutun, mai spune dr. David Brownstein. Fumatul este principala cauză a apariţiei cancerului la plămâni, atât în rândul bărbaţilor, cât şi al femeilor. În plus, acest viciu duce şi la apariţia altor probleme de sănătate, precum boli de inimă, atacuri de cord sau accidente cerebrale, cataractă, naşteri premature, cancer la gât sau la stomac şi multe alte probleme la plămâni. O ţigară conţine numeroase chimicale cancerigene, inclusiv arsenic, benzen, cadmiu şi alte toxine. Înainte să treci la următoare ţigară, ţine cont de faptul că rata de supravieţuire, în caz de cancer la plămâni, este extrem de mică.

Evită zaharurile rafinate, sarea, făinoasele şi uleiul. O dietă bogată în alimente procesate reprezintă, de asemenea, un risc ridicat de a face cancer. În cazul acestor produse, nutrienţii sunt eliminaţi şi rămân doar zaharurile, uleiurile, făinoasele şi sărurile periculoase. Procesarea are loc pentru a reduce costurile şi pentru ca alimentele să reziste mai mult. Dacă le consumi, corpul tău va rămâne, cu timpul, fără vitamine şi minerale, iar sistemul imunitar nu va funcţiona cum trebuie.Brownstein susţine că aceste chimicale reprezintă hrană pentru cancer, iar zaharurile rafinate îţi slăbesc sistemul imunitar pentru aproape cinci ore. Dacă vrei să scazi riscul apariţiei cancerului, elimină zahărul rafinat din alimentaţie şi înlocuieşte-l cu fructe proaspete sau cu îndulcitori naturali. Evită, de asemenea, pâinea albă, pastele, orezul alb, cartofii albi, prăjiturile, torturile, chipsurile şi orice produs împachetat sau îmbuteliat.

Pe lângă cele patru semnale care ar trebui să îţi dea de gândit, adaugă şi poluarea sau toxinele pe care le inhalezi din apă, mâncare, aer sau medicamente. Brownstein susţine că întotdeauna îşi testează pacienţii şi pentru prezenţa metalelor grele, precum mercur, arsenic sau nichel. Aceste substanţe îţi slăbesc sistemul imunitar, astfel încât nu te mai poate proteja de cancer. David Brownstein susţine că în cei 20 de ani de activitate, a testat sute de pacienţi, iar în 75% din cazuri a găsit un nivel ridicat de mercur în organism, una dintre cele mai periculoase metale. Mercurul se găseşte în materialele pentru dantură, dar şi în aer, apă, medicamente şi alimente tratate cu pesticide şi fertilizatori.

Mercurul îţi slăbeşte sistemul imunitar şi duce la următoarele simptome: oboseală, răceli şi gripe frecvente, alergii, iritaţii şi infecţii, iar în cel mai rău caz, pot apărea boli autoimune, probleme ale ficatului, Parkinson, Alzheimer, cancer.

In concluzie:
– Există un risc de a dezvolta cancer în organism îl reprezintă supraponderalitatea sau obezitatea
– Evita chimicalele din alimentatie
– Evită zaharurile rafinate, sarea, făinoasele şi uleiul
– Evita paine preparata cu brom. Mulţi producători din industria de panificaţie înlocuiesc iodul din pâine cu brom
– Evita organismele modificate genetic
– Toate produsele lactate, carnea de vită, de pui, de porc, peştele crescut la fermă, toate te expun unui pericol uriaş
– Vegetalele din supermarket sunt stropite cu pesticide şi alte chimicale
– Evita produsele cu îndulcitorii artificiali, precum aspartamul
– Nu consuma alcool
– Nu fuma
– Dormi 8 ore pe zi
– Fa zilnic 60 de minute de sport
– Evita poluarea sau toxinele pe care le inhalezi din apă, mâncare, aer sau medicamente
– Intareste-ti sistemul imunitar

SURSA: Unica.ro, Erd.ro, Descopera, Sfatul Medicului.ro, Avantaje.

Anunțuri

Mai 5, 2015 - Posted by | sanatate |

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: