equilibrium

The art of life

Dacii, un popor super civilizat, nicidecum un trib barbar

Strămoşii noştri deţineau unelte sofisticate şi aveau construcţii impunătoare, ieşite din comun

Consideraţi de către unii istorici occidentali drept un popor barbar, dacii aveau un nivel de dezvoltare avansat: unelte din fier, unele realizate de meşteri cunoscuţi ai timpului, construcţii fortificate realizate cu sprijinul unor meşter greci sau romani. De asemenea, sistemul de apărare era bine pus la punct, iar dacii aveau un calendar propriu.

Reputatul istoric Hadrian Daicoviciu aduce argumente solide, în lucrarea „Dacii şi civilizaţia lor“, în sprijinul ideii că nivelul de dezvoltare al poporului dac era unul ridicat. Acesta a făcut o serie de cercetări cu privire la perioada de 200 de ani de dinaintea cuceririi teritorilor dacice de către Imperiul Roman.
„Pe plan economic-material, ea este vremea făuririi unei civilizaţii de tip oppidan (n.r. – aşezare civilă fortificată, care reprezenta centre administrative); pe plan spiritual, ea e marcată de însuşirea scrisului şi de manifestarea unor cunoştinţe cu caracter ştiinţific la daci; în sfîrşit» pe plan politic, această perioadă de 200 de ani este vremea organizării celei mai înalte la care a ajuns societatea dacică:  statul lui Burebista şi al lui Decebal“, arată istoricul Hadrian Daicoviciu. (Adevarul)
Anunțuri

Aprilie 1, 2015 - Posted by | cultura | ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: