equilibrium

The art of life

Dawn of the Planet of the Apes (best movies)

Dawn of the Planet of the Apes (2014)Iata, lumea se afla din nou la capatul existentei sale. Si nici nu e de mirare. Viata a devenit din ce in ce mai lipsita de bunuri, resurse, tehnologie iar traiul de pe o zi pe alta necesita o lupta continua. Si de aceasta data lumea e aruncata la capatul evolutiei sale datorita omului care prepara in laborator diversi virusi ce duc inevitabil la distrugere si suferinta. Ne aflam dupa cativa ani duri de supravietuire intr-o lume aproape distrusa de o pandemie scapata de sub control si care reuseste sa nimiceasca aproape 80% din populatia lumii. Ca si cum nu ar fi suficient mai avem prin preajma o alta specie care incerca sa supravietuiasca pe acelasi pamant cu noi  dar in locuri mai salbatice, in natura. Aceasta specie are infatisarea unei maimute dar destul de evoluata si care ajunge sa detina aproape acelasi calitati ca si omul; gandire, consiinta, spiritualitate, dorinte, sperante si limbaj uman. Desigur, cine a vazut si celelalte parti din aceasta deja foarte cunoscuta serie isi aduce aminte de legatura dintre om si maimuta, de experientele de laborator unde aceasta specie a fost supusa diverselor teste, legatura dintre noi si revolutia care va determina maimuta sa se desprinda in final de sclavia la care erau supuse. Acum, dupa zece ani, o perioada in care civilizatiile incerca sa isi revina, avem omul care traieste printre ruine in cautare de hrana si resurse, iar de celalta parte maimuta care isi cladeste si ea imperiul insa pe o cu totul alta structura spre evolutie in lumea lor salbatica dar cu principii, sa zicem, mai apropiate de civilizatia umana. Intre cele doua specii se cladeste o asa zisa pace dar care se pare ca nu va tine prea mult. Interesant este ca si de aceasta data omul are tendinta de a impinge necogierea doar in avantajul lui si de aici reuseste sa strice legatura de prietenie pentru a-si impune suprematia prin forta, ura si razboi. Poporul maimutelor in prima faza nu isi doresc un razboi fiind de acord ca un razboi cu omul ii va matura de pe fata pamantului pentru totdeauna. In timpul negocierilor omul incercand sa devina din nou „fiinta suprema” de pe pamant, de teama ca nu cumva o alta specie sa ii transforme in timp in sclavi asa ca pregatesc in secret un razboi care sa elimine maimutele. Cand ele vor afla ce planuiesc oamenii declanseaza un adevarat infern. Omul va avea de aceasta data surpriza sa dea peste o specie deja evoluata care nu doar ca vorbeste cursiv limba pamantului dar detine si pregatire militara, tactica de lupta si multe alte abilitati specifice omului. Acum incepe Revolutia Maimutelor si specia umana pare a fi pusa in situatia de a disparea pentru totdeauna. Din acest moment se duce un razboi pentru suprevietuirea speciilor, fiecrare civilizatie vazandu-si istoria si viitorul puse in pericol. „Dawn of the Planet of the Apes” (2014 – trailer video) este un film extrem de reusit care prezinta omul si maimuta ca avand aproape aceleasi identitati, caractere, sperante care in acelasi timp le unseste dar le si separa. Un film ce prezinta convietuirea dintre doua specii diferite si care sunt puse, atrase in diverse jocuri de putere specifice oricarei specii luptatoare care isi doresc binele si supravietuirea comunitatii lor. In concluzie, nu exista padure fara uscaturi, nici omul si nici maimuta nu duce lipsa de uscaturile lor. Fiecare specie are caractere defectoase, strambe, deformate, cum fiecare specie are minti integratoare, progresiste, iluminatorii, de valoare. Un film convingator, bine realizat, plin de emotie, suspans, intens, cu multe mesaje metaforice care pot deschide porti demult inchise in spiritul uman!

Anunțuri

Noiembrie 28, 2014 - Posted by | film |

2 comentarii »

  1. Am vazut filmu , asa este cum spui in articol , ma impresionat faptul ca maimutele au evoluat spre a purta conversatii dar paralel inca aveau mimari gesturi pentru a comunica intre ele . Interesant filmu.

    Comentariu de Cristian Admin | Noiembrie 28, 2014 | Răspunde

    • Asa e, un film deosebit!

      Comentariu de zupernews | Noiembrie 29, 2014 | Răspunde


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: