equilibrium

The art of life

DNA: Seful IPJ Bistrita-Nasaud, al Politiei Rutiere si al Politiei Nasaud, retinuti

Seful Politiei Bistrita-Nasaud, Ioan Ovidiu Muresan, seful Politiei Rutiere, Roberto Hasnas si seful Politei Nasaud, Leon Anton Closca, au fost retinuti de procurorii DNA, fiind acuzati ca au pretins si primit, in mod repetat, bani sau bunuri pentru a trece cu vederea nereguli constatate in teren, scrie Mediafax.

Potrivit unor surse judiciare, seful Politiei Judetene Bistrita-Nasaud, Ioan Ovidiu Muresan, seful Politiei Rutiere Bistrita-Nasaud si seful Politei Nasaud, Leon Anton Closca, au fost audiati, in noaptea de luni spre marti, la Biroul Teritorial Cluj al DNA, unde s-a decis retinerea lor, urmand sa fie dusi in instanta cu propunerea de arestare preventiva.

Procurorii DNA au descins, luni, la Bistrita si au facut pana seara tarziu perchezitii la Politia Judeteana, la Politia Nasaud si la un post rural de politie, precum si la locuintele celor trei, dar si la mai multe firme.

Conform unor documente ale anchetatorilor, obtinute de Mediafax, comisarul sef Ioan Ovidiu Muresan, inspector sef al IPJ Bistrita-Nasaud, comisarul sef Ioan Ani, seful Biroului Arme, Explozivi si Substante Periculoase din cadrul IPJ Bistrita-Nasaud, comisarul sef Roberto Emil Hasnas, seful Serviciului Politiei Rutiere din cadrul IPJ Bistrita-Nasaud si inspectorul principal Leon Anton Closca, seful Politiei orasului Nasaud, sunt implicati in savarsirea unor acte repetate de coruptie, si anume de pretindere si primire a unor sume de bani si a altor foloase necuvenite, in legatura cu atributiile lor de serviciu, respectiv pentru a indeplini acte contrare indatoririlor de serviciu. (Mediafax)

UPDATE: ora 12:55 DNA aduce noi detalii privind retinerea politistilor bistriteni. „În completarea comunicatului nr. 1682/VIII/3 din data de 25 noiembrie 2014, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită detalii privind starea de fapt descrisă în ordonanţele de reţinere întocmite de procurori, cu referire la cauza privind persoane din conducerea IPJ Bistriţa Năsăud. Astfel, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 24.11.2014, respectiv 25.11.2014, a inculpaților. (DNA)

UPDATE: 26 noiembrie 2014 Şefii IPJ Bistriţa-Năsăud, Poliţiei Rutiere şi Poliţiei Năsăud, arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Şeful IPJ Bistriţa-Năsăud, Ioan Mureşan, şeful Poliţiei Rutiere, Roberto Hasnăş şi şeful Poliţei Năsăud, Leon Cloşcă, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzaţi că au pretins şi primit, în mod repetat, bani sau alte foloase necuvenite pentru a trece cu vederea nereguli constatate în teren.Tribunalul Cluj a decis marţi seara arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a lui Ioan Ovidiu Mureşan, Roberto Hasnăş şi Leon Cloşcă, după ce aceştia au fost reţinuţi timp de 24 de ore, fiind acuzaţi de abuz în serviciu în formă continuată.”Tribunalul Cluj a admis propunerea DNA – Serviciul Teritorial Cluj şi a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25 noiembrie 2014, a inculpaţilor Mureşan Ioan Ovidiu, inspector şef al IPJ Bistriţa-Năsăud, Hasnăş Roberto Emil, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud, şi Cloşcă Leon Anton, şeful Poliţiei oraşului Năsăud, toţi trei acuzaţi de comiterea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, pentru care pedeapsa este de la 2 ani şi 8 luni închisoare la 9 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, inculpatul Cloşcă Leon Anton fiind acuzat şi de comiterea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, pentru care pedeapsa este de la 1 la 5 ani închisoare”, a precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Cluj, judecător Simona Trestian.Ea a adăugat că apărătorii celor trei au depus contestaţii la măsura luată, acestea urmând să fie judecate de Curtea de Apel Cluj. (Radio Transilvania Bistrita Facebook)

UPDATE: 2 decembrie 2014 STENOGRAME. Comisarul Mureșan a transformat Poliţia în mafie personală: „Păi, fă-o să se SINUCIDĂ”. „Evenimentul zilei” continuă seria dezvăluirilor legate de abuzurile șefi lor Poliției Bisitrița Năsăud. Aceștia sunt acuzați că îi „terminau” psihic pe subalternii care refuzau să îi sprijine în faptele de corupție și nu doreau să „mute” locul de desfășurare a unor accidente soldate cu morți sau răniți grav, pentru a nu atrage atenția șefilor de la București și pentru a nu se trezi cu diverse controale. (Evenimentul Zilei)

Ioan Ovidiu Muresan, Roberto Hasnas si Leon Anton Closca raman in arest

UPDATE: 3 decembrie 2014 Judecatorul Liviu Ungur – purtatorul de cuvant al Curtii de apel Cluj a declarat pentru stirile Radio Transilvania Bistrita ca s-a luat astazi o decizie in dosarul politistilor bistriteni. Judecatorul a respins contestatiile formulate de cei trei. Hotararea a fost pronunţată în şedinţa camerei de consiliu şi este definitivă.

Seful IPJ Bistrita-Nasaud si doi subordonati, arestati preventiv pentru abuz in serviciu, ar fi musamalizat un accident in care a fost ranita grav o fetita de 8 ani. (Hotnews)

NEMERNICII CU EPOLEŢI. Polițiștii bistrițeni ARESTAŢI PREVENTIV au mușamalizat FĂRĂ SCRUPULE un accident care a avut ca VICTIMĂ o FETIŢĂ de 8 ani (EVZ)

Anunțuri

Noiembrie 25, 2014 - Posted by | bistrita, news | , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: