equilibrium

The art of life

Parabolele lui Iisus – de Andrei Plesu

Şi El le-a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar celor din afară toate li se fac în parabole.” (Marcu)

Există întrebări cărora li se poate răspunde prompt şi pertinent. De la cele ale experienţei curente (Ce număr porţi la pantofi?), până la cele ale Parabolele Lui Iisus - Andrei Plesu (2012)expertizei ştiinţifice (Ce este legea gravitaţiei?). Există şi întrebări, cele ale primei copilării, care par simple, sau suprarealiste, dar al căror răspuns solicită mai curând talentul metafizic sau fantezia: De ce are mâna cinci degete?, Cine a inventat somnul? Există, în sfârşit, întrebările „mari“, întrebările ultimative, cărora îmi place să le spun „ruseşti“, căci fac substanţa multor insomnii dostoievskiene: Ce este fericirea?, De ce există răul?, Care e sensul vieţii? Pentru astfel de întrebări, nu poţi să propui un răspuns geometric, ci o analogie, o metaforă, un „ocoliş“ transfigurator. E cea mai adecvată soluţie. Singura. În loc să spui, savant: „uite cum stau lucrurile!“, spui: „hai mai bine să-ţi spun o poveste“.
În cartea de faţă, va fi vorba despre poveştile spuse de Iisus, în efortul Lui de a-i familiariza pe cei din jur cu metabolismul împărăţiei Sale. Sarcina pe care şi-o asumă e imposibilă, aşadar e pe măsura divinităţii Sale: are de vorbit despre lucruri inevidente, are de oferit ajutor, fără să cadă în reţetă şi abuz doctrinar, şi are de dat nu doar materie de reflecţie, ci şi motivaţie de viaţă, suport existenţial. (Andrei Plesu)

„Unul dintre pasajele biblice cele mai controversate, aflat după expunerea pildei semănătorului, vizează chiar constituirea comunităţii hermeneutice, asimilată îndeobşte unui grup de iniţiaţi, închis neofiţilor. În realitate, atunci când Iisus îi desparte pe cei cărora „le e dat” să cunoască de cei cărora adevărurile le vor rămâne ascunse, El face „deosebirea dintre ascultătorii disponibili şi cei indisponibili”. „Exterioritatea”, „străinătatea” ţin de disponibilitate creaturii, nu de predestinarea ori de legăturile ei cu contingentul. De fapt, Iisus nu se luptă cu exterioritatea universului creat, ci cu „starea de exterioritate” a creaturii căzute „în raport cu Creatorul ei”. Pentru că Iadul înseamnă, de fapt, lipsa unui „înlăuntru”, iar parabola are rolul de a ne „re-arunca înlăuntru”, pentru cei disponibili fiind „o indicaţie”, iar pentru cei indisponibili fiind „ca o piedică sau ca o interdicţie.” (Hyperliteratura)

Într-o primă instanţă şi simplu spus, povestea are viaţă. Are corp, carne, respiraţie proprie. Ea pune în pagină o galerie de portrete, peisaje, întâmplări şi împrejurări curente, pingele rupte, speranţe, dezamăgiri şi euforii, de care, prin natura lui, discursul conceptual se dispensează cu uşurinţă. Povestea e concretă, tridimensională, „tablou vivant“. Gândul pe care ea îl livrează se scaldă în sosul gros al realului, pluteşte în „planctonul“ polimorf al lumescului. De fapt, ea nu dă ceva de gândit fără să dea ceva de trăit: un conglomerat de fapte şi afecte, de acte şi pasiuni, greu de separat prin efort intelectual pur. Discursul se constituie ca mesaj. Povestea însoţeşte mesajul cu imprecizia bogată, cu vibrato-ul inanalizabil al realităţii imediate. De aceea, oricât de complicat, discursul e reductibil la afirmaţii simple, în vreme ce, oricât de simplă, povestea se poate complica hermeneutic la nesfârşit. Avem obiceiul să spunem că „filozofia“ e „grea“, „complexă“, înclinată să elaboreze sofisticat pe marginea materiei de o brutală evidenţă a lumii. În realitate e tocmai pe dos: gândirea nu poate avansa decât simplificând lucrurile, sistematizând, clasificând, oprind, pentru o clipă, cursul firesc al mişcării universale. Gândirea, în varianta ei speculativă, nu poate evita să fie un „stopcadru“ al realului. Ca să înţeleagă, ea trebuie să fixeze temporar agitaţia obiectului ei. Dimpotrivă, povestea e mereu în mişcare, în mers: însoţeşte evenimentele în curgerea lor continuă. Ca şi ele, ea „scapă“ oricărei închideri teoretice, oricărei staze artificiale. Această afinitate cu spectacolul vieţii obişnuite face ca povestea să aibă un auditoriu mult mai divers şi mai larg decât orice construcţie doctrinară. E mai uşor de înţeles – chiar dacă mai greu de epuizat – pentru cei fără susţinute deprinderi filozofice.

„Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”, de Andrei Pleşu, desemnată Cartea Anului 2012

Nicolae Manolescu, preşedintele juriului, a declarat că „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste” este „o carte cu totul ieşită din comun”. „O analiză, un eseu despre parabolele din cele patru evanghelii – mai mult despre primele trei, decât despre a lui Ioan, nu ştiu de ce, o să-l întreb pe Andrei când l-oi prinde – care nu e făcută de un teolog şi în acelaşi timp nici de un liber cugetător, care s-ar folosi de ele precum Ernest Renan când scria ‘Viaţa lui Iisus’, la sfârşitul secolului XIX, şi vedea omul fără să-l vadă pe Fiul Domnului (…) Andrei Pleşu şi-a păstrat un spirit foarte liber, cu nişte comentarii foarte interesante, bazate pe o bibliografie înspăimântătoare. Nu sute, nu mii, nu zeci de mii. Sunt probabil sute de mii de comentarii ale parabolelor din Biblie din Noul Testament, pe puţin, iar el a cunoscut o bună parte, într-o mare bibliotecă germană. Cu o asemenea bibliografie pe cap ţi se încurcă limba în gură. Ce mai poţi să spui când despre fiecare cuvânt de acolo s-au scris zeci şi sute de mii de pagini? Ei, a reuşit să spună şi culmea este că unele din ele sunt chiar ale lui. Vorbesc de comentarii. Cu o asemenea bibliografie, să mai ai şi tu o părere, asta mi se pare extraordinar. În plus, este farmecul extraordinar al scrisului lui. Este un stilist de primă mână. Cartea nu are nimic dintr-un studiu de specialitate (…) Parabolele sunt luate ca nişte depozite de înţelepciune milenară şi povestite cu întrebări. Oare ce vrea să spună aici? Dar nu spune asta, spune altceva. Dar de ce nu spune asta? Sunt nişte poveşti, de fapt, parabolele. El spune parabolele care, până la urmă, duc la adevăr, adevărul care nu se spune ca la filosofi, în mod abstract, ci se spun nişte poveşti extraordinare, citite de două mii şi atâţia de ani de toată lumea şi comentate, tot aşa, de toată lumea”, a afirmat criticul literar. (Mediafax)

comanda cartea de la Editura Humanitas

Anunțuri

Octombrie 2, 2014 - Posted by | books | ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: