equilibrium

The art of life

Triumful Minciunii asupra Adevărului (1989 – a.c.)

Despre revoluţia de la Timişoara (3 zile – 16, 17, 18 decembrie), Agamben afirma că „pentru prima dată în istoria omenirii revoluţionarii ucişi şi arşi au fost exhumaţi şi torturaţi pentru a simula în faţa camerelor video genocidul ce legitima noul regim” (2), în ciuda faptului că mulţi şi-au dat seama de falsificarea mediatică, însă nu şi de cea politică. Totuşi imaginile prezentate în sistemul mediatic global au acreditat ideea unui adevăr inexistent: lupta Noului Regim cu cel vechi prin faptul că acei oameni ucişi ar fi fost victimele fostului regim comunist.

Uciderea românilor în decembrie 1989, nu a fost doar o chestiune de legitimare a Noului Regim, dar şi una de incertitudine, laşitate, trădare, iluzionism politic. Incertitudine a loialiştilor lui Ceauşescu încotro se îndreaptă, de aici şi o serie de ordine contradictorii din partea militarilor şi, implicit, de victime gratuite. Laşitate a Revoluţionarilor (de pe la TVR) de a admite un adevăr social-politic inexistent, şi anume, că nu existase nicio luptă reală între Noul şi Vechiul Regim ci doar una mimată pe ecrane. Trădare a societăţii româneşti de către reprezentanţii Noului şi Vechiului Regim.

Iluzia că prin tortură şi carbonizare acei oameni, deveniţi imagini mediatice controversate, nu mai pot fi identificaţi de către rudele lor şi legitimează astfel triumful Adevărului asupra Minciunii. În realitate a fost un triumf al Minciunii asupra Adevărului, ceea ce a făcut imposibilă o viaţă social-politică şi economică sănătoasă pentru românii de după 1989. În mod paradoxal oamenii ucişi şi arşi, ulterior torturaţi pentru a legitima „prezenţa teroriştilor” şi a existenţei politice a Noului Regim, nu legitimează actuala viaţă social-politică a românilor ci o subminează. Aşadar nu legitimare a noului regim, cum spune Agamben, ci subminare a societăţii româneşti şi a regimurilor politice de după 1989, ale căror temelii nu se (mai) pot susţine prin minciuni. Aceste crime s-au întors şi se întorc împotriva celor care au profitat de pe urma lor, împotriva noilor guvernanţi social-democraţi, dar şi al revoluţionarilor „de dreapta”, al anticomuniştilor. Subminare a poziţiilor pe care le ocupă (încă) în societatea românească, devenită tot prin imperturbabila activitate de manipulare a celor două grupări un spectacol trist şi ieftin.

Această PseudoRomânie, care nu şi-a putut întemeia existenţa pe Minciuna Politică din 1989, îşi găseşte astăzi sfârşitul prin dezautorizarea poziţiilor ideologice „de dreapta” şi „de stânga” ale unei intelectualităţi româneşti subdezvoltate şi destul de limitate în gândire şi prin imposibilitatea formării (încă) a unei identităţi social-politice şi economice sănătoase.

Comuniştiişi anticomuniştii români de după 1990 sunt ultimele rămăşiţe intelectuale şi politice ale unui perfid stalinism în gândire. Actualul regim social-politic (1990-prezent) este expresia acestui stalinism „de stânga şi de dreapta” împreună cu reperele lor intelectuale cu tot… (Historia)

Anunțuri

Septembrie 18, 2014 - Posted by | cultura, politic | ,

3 comentarii »

  1. Revoluţia a fost o scenetă cu regizor prost.
    Din punctul meu de vedere nu există nici o deosebire între ideologiile noi sau vechi. Întotdeauna au fost asupritori şi sclavi. Fiecare dintre asupritori s-au legitimat printr-o doctrină şi au dispreţuit pe sclavi. Cu adevărat va fi o societate modernă atunci când fiecare va respecta şi va fi respectat. Până atunci să auzim numai de bine.

    Eu nu apuc acele vremuri!

    Comentariu de camigamyskin | Septembrie 18, 2014 | Răspunde

    • Din pacate (pentru noi sentimentalistii unei lumi ideale) Romania a fost construita defect, tind sa cred dupa atatia ani ca acest lucru a fost posibil cu stiinta, dinadins, dupa un model, un plan care a fost respectat cu strictete pentru a face unele jocuri atat interne cat si internationale! Pacat insa de sufletele celor morti la revolutie si de sperantele distruse in 25 de ani de reconstructie a Romaniei pe un modernism tribal! Mai trist e nu doar ca noi nu mai apucam tihna si bunastarea societatii civilizate la care visam in ’89, mult mai trist e ca nici macar copii copiilor nostrii nu mai prind nimic si vor fi obligati sa fuga in continuare cat vad cu ochii de aceste locuri, de altfel superbe natural!

      Comentariu de zupernews | Septembrie 18, 2014 | Răspunde

      • Imbecilizarea programatică îşi face efectele. Tinerii nu mai ştiu să lucreze, nu mai ştiu să viseze, nu mai ştiu să conceapă ceva. Nu mai ştiu nimic. Dar mai ştiu ceva aceşti tineri?

        Comentariu de camigamyskin | Septembrie 18, 2014


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: