equilibrium

The art of life

Epictet – Manualul

„Manualul” lui Epictet este considerat drept una dintre cartile esentiale ale umanitatii si a fost utilizat inca din antichitate drept un instrument de perfectionare a omului in toate societatile secrete si in scolile de inalte aspiratii umaniste.

– Cine vrea sa fie liber, nu se ia dupa ce fac ori nu fac altii, caci atunci sclav ramane.

– Cand cauti adevarul, se poate sa invingi toate cate ti se pun in cale ; dar cand l-ai gasit, nimeni nu te mai poate invinge pe tine.

– Cand dai un sfat, uita-te intai la simtul de pudoare si demnitate al aceluia ce te asculta. Caci cine nu se mai inroseste, nu se mai poate indrepta.

– La bine, nu poti rasufla de prieteni ; la greu, ramai singur.

– De durere, pe omul simplu il vindeca timpul, pe intelept ratiunea.

Ceea ce-i tulbură pe oameni nu sunt lucrurile, ci opiniile pe care le au despre ele. De exemplu, moartea nu e deloc un lucru rău, căci dacă ar fi fost, i-ar fi  părut astfel şi lui Socrate” dar opinia pe care o avem, ca moartea e un rău, iată răul. Deci atunci când suntem contrariaţi sau trişti, să nu-i acuzăm pe alţii  pentru aceasta, ci doar pe noi înşine, adică opiniile noastre. A-i acuza pe alţii pentru nefericirea ta e o dovada de ignoranţă” a nu te acuza decât pe tine însuţi, e o dovadă că începi să înveţi, iar a nu-i acuza nici pe ceilalţi, nici pe tine e un semn că eşti deja instruit.

– Pi fi invincibil dacă nu te angajezi niciodată în vreo luptă în care victoria nu depinde doar de tine.

–  Caci prostul la toate da vina pe altii ; cel ce incepe a se lumina da vina pe sine ; iar inteleptul nici pe altul, nici pe sine.

– Caci nu poate fi egal cel ce nu bate la usa nimanui, cu cel ce roade pragurile tuturora ; cel ce-si cauta numai de drumul lui, cu cel ce conduce intotdeauna pe altul ; cel ce nu stie decat de vorba dreapta, cu cel ce arunca numai complimente lingusitoare.

Epictet - Manualul si Fragmente– Fixeaza-ti in minte, chiar de acum, o regula si un ideal de purtare carora sa te conformezi riguros, atat in singuratate cat si intre oameni : Taci cat mai mult ; vorbeste numai cand trebuie si scurt. Daca imprejurarile te aduc sa vorbesti mai mult ceva, nu te ocupa nici de evenimentele externe, nici de gladiatori, nici de reprezentatiile de la circ, nici de atleti, nici de mancare si bautura ; caci despre acestea are cine vorbi. Despre oameni, iar nu grai, nici cu mustrare, nici cu lauda, nici cu comparatii intre unul si altul. Pe cat poti, indreapta, cu cuvantul tau mereu vorba spre chestiuni alese ; iar intre persoane necunoscute sa taci. Nu rade mult, nici de multe, nici fara seama. Nu jura niciodata, daca poti ; daca nu, cat mai putin. La petrecere cu oameni straini si neciopliti nu te pune ; iar daca cumva vine vremea si asa, ia seama, sa nu te porti ca dansii. Caci, oricat de curat ai fi din fire, daca ai a face cu oameni necurati, te patezi si tu fara voia ta.

– In conversatie nu aduce vorba la tot pasul cu rost sau fara rost, de ispravile si intamplarile tale, caci placerea ce o ai tu de a povesti, n-o au si cei dimprejur de a te asculta.

– De dragostea railor si de ura oamenilor buni, sa fugi.

comanda cartea de la Libraria Mihai Eminescu

Reclame

Septembrie 11, 2014 - Posted by | books, spirith | ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: