equilibrium

The art of life

Bulibaseala Bistriteana

Cand am citit acest articol am ramas surprins de esenta lui vie, reala si tragica in acelasi moment. Vie pentru ca exprima clar si fara perdea o manifestare anuala (Zilele Bistritei) care ar trebui sa iti creeze o stare aparte si linistitoare, ce din pacate e transformata in ceva tipic evului mediu. Am ras cu lacrimi citind acest articol, dar am si plans cu tristete privind realitatea unei manifestari ce se vrea europene, dar e dinadins transformata in una groteasca si primitiva !

Va recomand acest articol…

Bulibăşeala dintre două biserici, una arsă, cealaltă prizonieră

A început de azi să cadă, peste case, oameni, străzi, o ceaţă. De la mici. Cufundat în miros de prăjeală, doar turnul Bisericii Evanghelice tace, la fel cum a tăcut în toţi anii din urmă când schelele l-au încorsetat, ca un semn al neputinţei. Dar nu a lui. Bine plasat, turnul ne va veghea pe toţi râzând, ţipând, cântând, râgâind şi, cu voia dumneavoastră, urinând. Şi în toaletele ecologice dacă nu e prea mare deranjul, dar în general pe unde se poate, mai pe-o casă, mai pe-o vitrină sau pe-un monument. În Centrul istoric, zugrumat de noi, prin voia multora dintre noi, dar din nepriceperea ălor mari, istorică se anunţă a fi doar bulibăşeala ce a început astăzi. Se desconsideră un monument istoric şi religios, un altul e luat prizonier între corturi, tarabe şi monştri mecanici, iar între ele, via strada Dornei sau Liviu Rebreanu, încape atâta kitsch încât nici tone de mici şi de bere nu ajung pentru a le acoperi. Deci, start „Zilelor Bistriţei”. Astăzi se împlineşte o lună de la incendiu.

Un început mai frumos decât orice final

Sala Consiliului Local, ora 9 şi ceva, deschiderea oficială. Primarul Ovidiu Creţu ia cuvântul, îl uzează, îl epuizează, apoi îl dă altora, între care şi invitaţi din Franţa, Germania şi Polonia. Alocuţiunile, se înţelege, sunt necesare în astfel de momente, chiar dacă, privind în urmă cu o lună, poate s-ar impune tăcerea. Puţin după ora 10.00, domnul Dinu Flămând primeşte titlul de cetăţean de onoare al Bistriţei. Nimic însă din ce s-a întâmplat până atunci, nici cuvântările, nici laudele, nici mulţumirile, indiferent pe ce limbă s-au spus, nu au reuşit să eclipseze ce a urmat. Dacă ne-am fi rezumat la a sorbi vocea Anitei Hartig şi a lui Ştefan Popa, „Zilele Municipiului Bistriţa” ar fi rămas un eveniment reuşit. Cunoscuta soprană a susţinut un scurt moment artistic, împreună cu tenorul Ştefan Popa, acompaniaţi de Cristian Lepădatu, alături de Ovidiu Judeţ, la clarinet. Să insistăm pe acest moment. Vocea Anitei Hartig te prinde, te strânge, te ridică, te întoarce pe dos, în tine. Când te lasă, când scapi din strânsoarea ei, îi rămâi prizonier. A cântat puţin, dar cum a cântat… Nici n-a apucat să se aşeze pe scaun, aplauzele n-au apucat să se stingă şi a fost cerută din nou. Anita interpretează acum mai alert. I se vede în gesturi, în zâmbetul suspendat pe buze, plăcerea de a cânta. Aplauze. Urmează tenorul Ştefan Popa, după ce Ovidiu Judeţ a încântat la clarinet. Câtă încredere în sine degajă tânărul ăsta cu atitudinea unui om care ştie că toţi cei care-l ascultă sunt în puterea vocii lui. Anita Hartig i se alătură şi ar trebuie să auziţi cum sună „O sole mio” din îngemânarea a două voci care răscolesc. Auditoriul se ridică în picioare. Încă un duet şi gata. Sala Consiliului Local e prea mică pentru ei. Primarul Ovidiu Creţu, la final, vede ce era de văzut: „La un moment dat credeam că va cădea unul dintre candelabre”, spune, iar apoi promite că la ediţiile următoare, după deschiderea oficială, se va organiza un concert. Anita şi Ştefan au nevoie de o scenă, nu să cânte printre scaune. Atenţie, domnule primar. Ce aţi spus, noi am scris, iar scrisul rămâne. Dacă aşa s-ar fi încheiat „Zilele Municipiului Bistriţa”, am fi rămas impresionaţi. Sub geam, însă, se contura adevărul a ceea ce va urma.

Caii nu ştiu să mintă

Bâlciul începe de la suferindul simbol al muncipiului, trecut prin foc nu cu mult timp în urmă. În faţa primăriei un grup de nemulţumiţi, întunecaţi, şi de supărare, se plâng că lor nu le-a dat nimeni spaţiu să-şi pună marfa şi zic că totul merge pe bază de şpagă. Păi adică cum, nu mai era loc între Biserica Evanghelică şi primărie; dar pe Sugălete? De ce nu le-aţi dat şi lor? Un pic de balamuc în plus zău că nu se observa. Turnul Bisericii Evanghelice este jalonul după care îngusta străduţă Dornei, transformată 3 zile în bazar, începe să se crispeze. Ştiutele produse artizanale, farfurii, podoabe, cuverturi, haine, casete audio, bijuterii, măicuţe cu icoane, jucării, ciocane de bătut şniţele şi, în general, tot ce ai putea să-ţi doreşti, dar fără să-ţi trebuiască găseşti acolo, mai puţin esenţialul: civilizaţie. Zugrumată, strada Dornei ţipă de atâta lume ce o agresează şi e de abia începutul. Mulţimea se întinde ca o caracatiţă, în toate direcţiile, în stânga, spre Magnolia, la dreapta spre Liviu Rebreanu, iar în faţă până în poarta Bisericii de la Protopopiat. Cotind dreapta, spre pietonal, încep tarabele cu mâncare şi băutură, iar în zare, la Domus, diverse chichineţe ce par că s-au rătăcit în drumul spre parcul de distracţii. Liviu Rebreanu, strada, la ora 10.00 deja mirosea a prăjeală, comercianţii aflându-se în focul pregătirilor. Poliţişti fac ture, dirijează, supraveghează, bla, bla, bla. La ora 11.00, pe scena de pe pietonal autorităţile s-au adunat pentru poză. Dinspre Domus se pusese în mişcare parada formaţiilor artistice participante la Festivalul „Nunta Zamfirei”, plus două trăsuri cu cai, strecurându-se încet printre tarabe, în frunte cu fanfara Garnizoanei Bistriţa. Primarul Ovidiu Creţu, înfăşurat în roşu, galben şi albastru explică de ce toate acestea, de ce la umbra arsului turn al Bisericii Evanghelice se fac grătare: „Pentru că viaţa merge înainte”. Încotro merge n-a spus… Fix în momentul explicaţiei, caii nechează. Suntem siguri că nu a dezabrobare. În fond, ce se va întâmpla astăzi, mâine şi poimâine pe pietonal şi pe strada Dornei este o acţiune populară. Cetăţenii au cerut-o. Până şi caii şi-au dat OK-ul, lăsând în urmă, ca o semnătură, între tarabele cu mâncare, o mostră de… bunăvoinţă, verzuie, pe care doar mirosul de mici o poate acoperi.

Caracatiţa din uşa bisericii

Maxima lipsă a bunului-simţ şi a bunului-gust se împletesc la Biserica de la Protopopiat (Coroana), bâlciul fiind împins de lăcomia de a folosi orice fărâmă de spaţiu liber până în poarta lăcaşului de cult. Doar rugăciunile mai reuşesc să se strecoare printre monştrii mecanici. Parcă nu erau suficiente tarabele. Maşinuţe electrice, un tobogan gonflabil pitit între copaci, maşini pe spaţiul verde, pe trotuare, corturi şi diverse alte chichineţe, printre care şi o caracatiţă, zugrumă intrarea în Biserică şi liniştea locatarilor blocului din apropiere. Ne e milă când ne gândim ce somn vor avea 3 nopţi de acum înainte locatarii sub ferestrele cărora s-a răsfirat caracatiţa. Când tentaculele-i vor fi erecte, aflaţi în vârf, le veţi putea bate în geam să-i întrebaţi. Este incredibilă lipsa de luciditate în organizarea „Zilelor Bistriţei”, ce riscă să arunce noroi la fundaţiile unor familii încă neunite. E îngrijorător faptul că nu a luat nimeni în considerare cununiile din timp programate a fi oficiate mâine şi poimâine. Claudiu şi Adriana încercau de dimineaţă să intre la primar sau la cine-o fi pentru a lămuri situaţia. Mâine fac nuntă. Cununia religioasă va avea loc la Biserica de la Protopopiat. Poate. Unde fac pozele? Unde-şi parchează nuntaşii maşinile? Exact bâlciul ăsta le lipsea. „Dacă la unu i se face rău, te vomită”, se îngrijorează, pe bună dreptate, viitorul mire. În Biserică slujbă, afară bairam. Claudiu şi Adriana nu sunt singurii. Revoltat, părintele Nicolae Feier susţine că sunt programate pentru acest sfârşit de săptămână 7 cununii, iar duminică botezuri. Consideră că activităţile de cult ale bisericii sunt perturbate. Astăzi s-a înaintat o plângere primăriei, în care se precizează că biserica nu îşi asumă riscurile referitoare la un posibil incendiu. Într-o situaţie de urgenţă – flăcările ce au mistuit turnul Bisericii Evanghelice în amintire nu s-au stins – căile de acces sunt blocate. Să mai spunem că Biserica de la Protopopiat este monument istoric? Părintele Nicolae Feier a găsit şi un titlu care să sintetizeze absurdul situaţiei: „Salvaţi Biserica de caracatiţă!”. Imoral, incredibil, imposibil de păstrat calmul. Acum se înţelege de ce Liviu Rebreanu e supărat. Priviţi-i statuia doar. Observaţi ce expresie are. Dacă răzbiţi prin harababură.
Oare cum vor arăta istoricul Centru al Bistriţei, Biserica Evanghelică şi cea de la Protopopiat peste 3 zile, când fumul de mici şi copane se va risipi? Le vom fi cinstit respectându-le sau le vom fi cinstit cu berea filtrată prin sute de vezici? Cine va scoate fumul de mici din icoane?

Sursa: Mesagerul BN un articol de Florin LAZĂR

Anunțuri

Iulie 12, 2008 - Posted by | bistrita |

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: