Legile lui Zamolxe

Cine este Zamolxe? Controversele asupra personalitatii lui Zamolxe au inceput sa apara odata cu mentionarea lui de catre Herodot si continua pana azi. Se presupune ca in jurul anului 1400 ien, acest dac pe nume Zamolxe a calatorit prin lume ajungand pana in Egipt ajungand sclav al lui Pitagora, desi Herodt este de parere ca Zamolxe a trait cu mult inainte de Pitagora. In peregrinarile sale, Zamolxe a acumulat multe invataturi in domeniul astronomiei, prevestirii, medicinii. Intors inapoi pe meleagurile natale, el a ajuns vice-rege. Din aceasta pozitie a pus sa i se amenajeze o pestera pe muntele cunoscut mai tarziu sub denumirea de Kogaion. El s-a retras aici in solitudine, arar primind pe rege si pe fruntasii daci. Pentru a da o lectie poporului care se pare ca nu il mai asculta, el a disparut timp de patru ani, iar cand a revenit, poporul care isi daduse de seama de pierderea suferita, l-a zeificat. Zamolxe a ajuns sa fie considerat zeul cerului senin si al soarelui, el controland locurile unde ajungeau dacii dupa moarte, si cu numele caruia soldatii plecau la lupta.

1. Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiintează toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mâinile Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicăieri si peste tot este mijlocul Său, iar chipul Său este lumina. Nimic nu este făptuit fără de lumină si tot ce vine din lumină prinde viată si ia făptură.
2. Precum fulgerul aduce lumina si din lumină tunetul si focul ce se revarsă , asa este si gândul omului, el trece în vorba omului si apoi în fapta sa. Deci, ia aminte la asta, căci până la focul ce arde trebuie să fie o lumină si un tunet. Lumina omului este gândul său si aceasta este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvânt, iar vointa omului aprinde focul prin care se făptuiesc toate cele ce sunt în jurul său.
3. Fii ca muntele cel semet si ridică a ta lumină mai presus de cele ce te înconjoară. Nu uita ca aceiasi pasi îi faci în vârful muntelui ca si în josul său, acelasi aer este sus ca si jos, la fel creste copacul în vârf de munte ca si în josul său, la fel luminează soarele piscul cel semet ca si pamântul cel neted.
4. Fii cumpătat ca pământul si nu vei duce lipsă de nimic. Creanga prea plină de rod este mai repede frântă de vânt, sământa prea adâncă nu răzbate si prea multă apă îi stinge suflarea.
5. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cât este mai înalt, cu atât rădăcinile sale sunt mai adânci în pământ, căci din pământ îsi trage tăria, nu uita asta. Cu cât te ridici mai mult, cu atât trebuie să cobori mai mult, căci măsura ridicării este aceeasi cu măsura coborârii.
6. Puterea omului începe cu vorba nerostită, ea este asemeni semintei care încolteste, nici nu se vede când prinde suflare de viată. Lumina semintei este cea care o ridică, pământul este cel ce-i dă hrana, apa îi dă vigoarea, iar răbdarea o îmbracă cu tărie.
7. Priveste râul si ia aminte la învătătura sa. La început este doar un firicel de apă, dar creste tot mai mare, căci vine de la ce este mai mare, si lucrurile asa trebuiesc împlinite, prin firea lor. Asemenea este si gândul cel bun si drept rânduit, el îsi face loc printre pietre si stânci, nu tine seama de nimic, îsi urmează drumul si nimic nu-i stă în cale. Apă cu apă se adună, iar împreună puterea este si mai mare.
8. Ia seama de taina aceasta si nu o uita, acel firicel de apă stie unde va ajunge, căci una este cu pământul si toate cele ce-i vin în cale nu îl pot opri până la sfârsit. Astfel să iei seama la gândul tău unde trebuie să ajungă si vei vedea că nimic nu stă în calea sa . Să-ti fie gândul limpede până la sfârsit; multe se vor ivi în calea sa, căci firea lucrurilor din jur este miscătoare asemeni apelor. Apă cu apă se întâlnesc, pământ cu pământ si munte cu munte.
9. Ia seama la gândul cel rău, fereste-te de el ca de fulger, lasă-l să se ducă precum a venit, căci te-ndeamnă la lucruri nefiresti. Fereste-te de vorbele desarte si de neadevăr; sunt ca pulberea câmpului ce-ti acoperă ochii, ca plasa păianjenului pentru mintea si sufletul tău. Ele te îndeamnă la trufie, înselăciune, hotie si vărsare de sânge, iar roadele lor sunt rusinea, neputinta, sărăcia, boala, amărăciunea si moartea.
10. Nu judeca oamenii după greutatea lor, după puterea lor, după averea lor, după frumusetea lor sau după râvna lor, căci si unul si altul a lăsat din ceva pentru a creste în altceva. Cel bogat este sărac în liniste, cel tare este slab pentru altul si cel slab are tăria lui ascunsă. Cum firea lucrurilor este miscătoare, asemeni este si omul. Ce dă valoare unei unelte, trebuinta sau frumusetea ? Duce un om mai mult decât boul ? E mai bogat vreunul ca pământul ? Doar cunoasterea si întelepciunea îl ridică pe om peste dobitoace. Si degeaba ai cunoastere dacă ea nu este lămurită de vreme.
11. Fierul înrosit a fost rece si se va răci iarăsi; vasul a fost pământ si va fi iarăsi pământ; pământul ce-a fost sterp acum este pământ roditor si se va stârpi iarăsi peste vremi. Râvna omului face schimbătoare toate acestea. Dar râvna îi întoarce bucuria în tristete si linistea în neliniste. Fierul si focul ajută omul, dar îl si vatămă. Si aceeasi râvnă îl îndeamnă a merge pe cărări nestiute si nebătute de ceilalti dinaintea lui. Tot râvna îl îndeamnă la strângere de averi, la mărirea puterii si a se măsura cu altii. Fereste-te de a te măsura cu altul, căci trufia de aici se naste; ea te va coborî mai jos de dobitoace si te va despărŃi de fratele si de vlăstarul tău.
12. Neînteleptul este mânat de râvnă, dar înteleptul încalecă râvna. Neînteleptul suferă când râvna îl duce la pierdere si la cădere, dar înteleptul întotdeauna găseste câstigul în pierdere si înăltarea în cădere.
13. Trufia răceste iubirea inimii si o face în dusmănie si nu există dobitoc mai josnic decât omul care nu mai are iubire în inima sa. Căci iubirea este cea dintâi putere si chipul ei este lumina. Ia seama ca nu cumva gândul tău să se împresoare cu trufia , căci mai jos de dobitoace vei ajunge.
14. Gândul bun si vorba înŃeleaptă îti pot potoli necazul, îti pot răcori inima, dar nu te vindecă, pentru că omul suferă după cum trufia a crescut în el, căci suferinta este umbra trufiei.
15. Nu îti lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de argint sau aur, căci ele asa cum vin, asa pleacă. După orice zi vine si noaptea, si după iarnă vine primăvara, căci asa este rânduit si asa este firea lucrurilor. Toate cele ce se văd, se nasc, cresc si apoi se întorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor rămâne pururi, iar aceasta are nenumărate si nesfârsite ramuri, si asemenea izvoarelor mintii si sufletului tău, ele nu se arată la vedere. Căci o suflare si un foc fac să crească toate cele ce cresc – ierburi, copaci, dobitoace si oameni – si din aceeasi vatră vin si către aceeasi vatră se întorc, si vatra aceasta este pururea.
16. Precum copacul cel falnic creste lângă cel mic fără a-i face rău, asa să fiti între voi, cel mare să nu lovească pe cel mic si nici să-i amărască sufletul, căci va avea datorie mare de dat, la fel ca si hotul. Aruncă un lemn pe râu si mai multe vor veni din susul său către tine. Adu-i multumire semenului tău, adu-i lumină pe chip si în suflet, iar toate acestea le vei găsi mai târziu înflorite în inima ta.
17. Nu lua cu siluire si nici cu vorbe amăgitoare ceea ce nu este al tău, căci cel ce priveste prin ochii tăi este acelasi cu cel ce priveste prin ochii celuilalt. Ia seama la taina aceasta.
18. Nu grăbi nicio lucrare căci trasul de ramuri loveste înapoi. Fructul copt este usor de luat, cel necopt este greu de luat si gustul e neplăcut. Nu te grăbi deci să aduni ce este înainte de vreme, căci îti va amărî sufletul. Cum creste cadrul, asa creste si stinghia si cum creste roata asa creste si spita.
19. Rămâi mereu în răcoarea sufletului tău, dar dacă mânia se aprinde în tine, ia seama ca nu cumva să treacă de vorba ta. Mânia vine din teamă si nu a locuit dintru început în inima ta;  dacă nu creste prin trufie, ea se intoarce de unde a plecat. Trufia închide poarta întelepciunii, iar cel trufas se pune singur lângă dobitoace. Întelepciunea este mai pretuită decât toate cele ce se văd cu ochii, ea este aurul mintii si sufletului tău si este rodul cunoasterii udată de vreme.
20. Nu-ti amărî sufletul când simti durerea si neputinta, ci mai degrabă caută să te folosesti de ele pentru îndreptare , căci în rod ai si sământa. Nu se poate ca o sămânŃă bună să dea rod rău. Lăcomia întotdeauna duce la pierdere, furtul întotdeauna duce la boală, gândurile sterpe întotdeauna duc spre rătăcire, mânia întotdeauna loveste înapoi, răutatea si neadevărul întotdeauna aduc neputinta , trufia întotdeauna aduce suferintă.
21. Mergi la izvor când sufletul ti-e aprins, scormoneste în apa limpede si asteaptă până ce devine iarăsi curată. Asa se va duce si aprinderea sufletului tău, precum tulburarea aceea.
22. Ia bine seama la taina semintei. Asemeni ei este gândul tău, si cum sământa nu se poate fără coajă, asa este si gândul cel rodnic al omului. Coaja gândului rodnic este vointa, iar fără vointă, gândul se usucă si nu foloseste la nimic. Dar puterea este în răbdarea semintei, iar vointa si răbdarea fac mlădita firavă să razbată pământul tare.
23. În vremea lucrului tău, înveseleste-ti inima la vederea lucrării tale înainte de terminarea ei, căci precum fructul îsi anuntă venirea cu o floare, tot asa fapta omului este văzută de cel cu mintea si simtirea limpede, înainte de a fi terminată.
24. Ia bine seama la cauza omului sărac, dar si la cauza omului grabnic avut, căci nici una nici alta nu sunt firesti. Omul sărac are multe gânduri desarte si le schimbă de la o zi la alta, vorbeste mult si lenea i-a învelit bratele si picioarele. Cel grabnic avut ori e hot si înselător, ori vede mai bine necazul altuia si caută a-l amăgi, de acolo îsi trage grabnica avutie.
25. Fii blând si răbdător cu cei de lângă tine, căci asa cum te porti tu cu ei, asa se poartă si altii cu tine, căci simtirea lui este la fel cu simtirea ta, din aceeasi suflare este si simtirea lui, iar lumina ce se vede prin ochii lui este din aceeasi lumină cu cea care se vede prin ochii tăi.
26. Unde este tăria omului acolo îi este si slăbiciunea , ceea ce-l ridică îl si coboară; rămâi în limpezimea mintii si simtirii tale si vei vedea toate acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel usor este deasupra celui greu, cel slab este deasupra celui tare, cel blând este deasupra celui aprig. Limpede să-ti fie mintea si simtirea, si ia seamă de toate acestea.
27. Tăria muntelui vine din răbdarea sa, din linistea sa, stânca îi este numai învelitoare. Dar tăria lui este încercată de vânt, de apa cea lină. Ia-ti puterea din răbdare si din liniste si foloseste-te de ea prin limpezimea gândului tău, căci nu tulburarea izvorului roade stânca, ci limpezimea sa.
28. Lucrarea făcută din teamă nu are viată lungă si tăria ei este asemeni unei revărsări de ape care tine putin. Asa este si cu tulburarea oamenilor, ea vine de-afară, dar este chemată de teama lor, însă teama vine prin necunoastere, iar necunoasterea prinde putere prin neadevăr, lene si trufie.
29. Soarbe cunoasterea de la cei cu barba albă si nerosită de vin si lasă vremea să o îmbrace cu întelepciune. Nu privi la trupul lor slăbit si gârbovit, căci toate acestea sunt plata lor pentru cunoasterea lucrurilor si cresterea întelepciunii.
30. Multumeste pământului pentru toate cele ce-ti oferă, multumeste cerului pentru ploaia care îti hrăneste pământul, multumeste soarelui pentru căldura si lumina casei tale si a pământului tău, multumeste lunii pentru linistea somnului tău, multumeste stelelor că veghează asupra somnului tău, multumeste muntelui pentru povetele si fierul ce-l iei din el, multumeste pădurii pentru tot ce iei de acolo, multumeste izvorului pentru apa ce-o bei, multumeste copacului pentru lucrările ce-ti arată, multumeste omului bun ce-ti aduce bucurie si zâmbet pe chip.
31. Precum iarba bună creste cu iarba rea, asa sunt si oamenii, dar tine seama că purtarea lor cea rea este semănată si crescută din teamă si neputinte, iar trufia este învelitoarea lor. Nu certa purtarea lor si nu căuta a-i îndrepta din vorbe si mustrare, căci apăsarea pe rană nu o vindecă. Oare iarba aceea este rea doar pentru că este amară pântecului tău ? Asa este si cu omul, de vei vrea să-l îndrepti, adu-i pentru început gândul si simtirea la ce este plăcut atât omului bun, cât si omului rău. Unul vede roata plecând, iar altul vede aceeasi roată venind.Cine vede mai bine ?
32. Doar cel înteleptit poate vedea limpezimea si linistea din mintea si sufletul celui tulburat, căci cel înteleptit a fost odată si el la fel ca si cel tulburat si roadele amare l-au făcut să tină seama de alcătuirea fiintei sale. A fugit de roadele sale amare în vârful muntelui si acolo nu a scăpat de ele, a fugit în mijlocul pădurii si iată că roadele erau cu el, apoi a privit în lăuntrul său si iată că roadele sale amare aveau rădăcini în mintea si simtirea poftelor sale.
33. Este o floare mai frumoasă ca cealaltă ? Este un izvor mai limpede decât altul ? Este un fir de iarbă mai presus de un altul ? Fiecare are tăria, frumusetea si priceperea lui. Este în firea lucrurilor ca pădurea să aibă felurite soiuri de copaci, de iarbă, de flori si dobitoace. Nu seamănă un deget cu altul de la aceeasi mână, dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este mărul mai întelept decât prunul sau părul ? Este mâna stângă mai bună ca dreapta ? Altfel vede ochiul stâng de cel drept ? Cele de sus îsi au rostul lor si cele de jos îsi au rostul lor, cele mari îsi au rostul lor si cele mici îsi au rostul lor, cele repezi îsi au rostul lor si cele încete îsi au rostul lor, cele ce au fost si-au avut rostul lor si cele ce vin îsi vor avea rostul lor.
34. Neputinta vine după răutate si neadevăr, căci ceea ce dai aceea primesti, ceea ce semeni aceea culegi, dar ia seama că lumina sufletului tău si al celui de lângă tine are aceeasi vatră si rămâne fără umbră. Vezi ce tulbură necontenit izvoarele mintii si sufletului aproapelui tău. Adu-i linistea în suflet si limpezimea în minte si bătrânetile tale vor fi ca pomul copt, oasele si tăria ta nu vor slăbi si te vei întoarce de unde ai venit, sătul de căldura urmasilor tăi.
35. Întotdeauna va fi cineva dedesubtul tău si întotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tău să te uiti cu iubire si nu cu trufie căci acolo îti sunt rădăcinile, iar la cele ce sunt deasupra ta să te uiti cu privirea de prunc si fără teamă.
36. Cele tari, cele slabe si cele nevăzute sunt cele ce alcătuiesc lumea si toate acestea le găsesti în om si toate alcătuiesc un întreg. Nu este nimic care să fie afară si să nu fie si înăuntru. Ia seama la toate acestea când îti apleci privirea înăuntrul tău si vei găsi toată întelepciunea zeilor ascunsă în nevăzutul fiintei tale. Zeii au luat seama înaintea omului de această întelepciune si asta i-a adus mai aproape de Focul cel Viu si Vesnic.
37. Ia aminte că bătaia inimii, curgerea sângelui prin vine, vindecarea rănilor, frumusetea ochilor si minunătia alcătuirii trupului sunt făcute prin puterea si suflarea Focului cel Viu si Vesnic care este în fiecare si al cărui chip se arată în lumină. Dar nu uita că trupul este doar o fărâmă din putinul care se vede…
38. Curătenia trupului si desfătarea sa prin simturi te pune doar putin mai sus de dobitoace, căci nu un sunet plăcut te ridică, nici o duioasă atingere, nici un gust plăcut, nici o mireasmă îmbătătoare si nici o bucurie a ochilor. Căci unde este căldura, apare si frigul, unde este dulcele apare si amarul, unde este plăcutul apare si neplăcutul, unde este mireasma apare si duhoarea, iar unde este râs, si plânsul pândeste.
39. Iată dar calea de început : cumpătarea în toate cele ce faci, ascultarea de bătrâni si de cei întelepti, hărnicia, multumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevăr si de vorbele desarte, ferirea de ceartă si de mânie, buna purtare între semeni. Dimineata să te trezesti cu ele, ziua să le porti mereu în minte, seara să le ai cu tine în somn si astfel supărarea, lipsa, amărăciunea, neputinta, boala si răutatea altora nu se vor atinge de tine.
40. Dincolo de acestea se află iubirea, vointa, curajul, răbdarea, modestia si ele ridică omul cu adevărat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Vesnic si, prin ele, calea ta urmează calea zeilor, dar îngroparea lor te aruncă mai jos de dobitoace. Doar prin ele primesti adevărata cunoastere si întelepciune, adevărata putere, adevărata bucurie, adevărata bogătie, rodnica si trainica lucrare.
41. Dar iată că unde este iubirea poate apărea si ura, unde este vointa poate apărea si delăsarea, unde este curajul poate apărea si frica, unde este răbdarea, poate apărea si graba si unde este modestia poate apărea si trufia. Căci miscătoare sunt si cele ce se văd si cele ce nu se văd din fiinta omului. Dar toate acestea sunt ale celui ce simte, iar peste el se află cel ce gândeste si acesta este cel ce vede miscarea în nemiscare, este cel care dincolo de toate aceste virtuti se desfată în cunoasterea si linistea ce întrece orice bucurie, iar atentia, echilibrul si limpezimea sunt uneltele sale.
42. Cel tulburat vede binele ca bine si răul ca rău, este atras de una si fuge de cealaltă, dar înteleptul vede si frumosul si urâtul, simte si frigul si căldura, si finetea si asprimea, aude si plăcutul si neplăcutul, gustă si dulcele si amarul, simte si mireasma si duhoarea si nu face judecată între ele. El vede deslusit că firea lucrurilor este în toate, căci frumosul din urât se trage si urâtul din frumos, dulcele a fost amar la început si se va face iarăsi amar, plăcutul se naste din neplăcut si neplăcutul din plăcut. Si toate acestea luminează sufletul înttleptului pentru că cele bune si plăcute hrănesc si bucură trupul si simŃurile sale, iar cele neplăcute neînteleptului hrănesc mintea si înielepciunea sa, căci vede înnoirea lucrurilor si semintele viitoarelor bucurii.
43. Nu este usoară cărarea zeilor, dar nu uita nici o clipă că omul poate cuprinde în iubirea sa mai mult decât poate cuprinde în ura sa, căldura se ridică mai mult decât poate coborî frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decât cel ce este dedesupt, usorul se întinde mai mult decât se întinde greul, lumina răzbate mai mult decât poate răzbate întunericul, puterea care uneste este mai mare decât puterea care desparte.Lungul si scurtul au acelasi mijloc; cercul mic si cercul mare, globul mic si globul mare pe acelasi punct se sprijină; nevăzutul si văzutul acelasi loc ocupă; toate cele mari stau ascunse în cele mici, iar aici este o mare taină a firii; mare printre întelepti este cel ce o pricepe.
44. Înteleptul uneste pe cel ce vede cu cel ce gândeste, cel ce simte cu cel ce face, dar neînteletul îi desparte. Deschide-ti bine ochii, căci cel ce face, cel ce simte si cel ce gândeste sunt asemeni norilor care vin si pleacă, dar cel ce vede prin ochii tăi este vesnic si lumina sa este fără umbră. El este dincolo de viată si moarte, dincolo de bine si rău, dincolo de frumos si urât, dincolo de curgerea timpului.

• Legile lui Zamolxe – Remer Ra – Editura Deceneu-Cartea care te transforma, 2009
• mai multe despre istoria poporului Dac pe: dacia.ro, Grupul Dacia Nemuritoare, Dacii Info si pe Zamolxis.

Cum sa pornesti o revolutie (best documentary)

Va invit cu toata caldura sa urmariti documentarul “How to Start a Revolution” (2011) premiat pana in acest moment cu cele mai mari premii din domeniul filmului documentar. Poate ca nu ati auzit niciodata de Gene Sharp, insa cu siguranta dupa ce veti urmari acest material veti da fuga la librarie sau veti deschide urgent laptop-ul pentru a cauta informatii despre lucrarile sale. Cineva spunea ca fiecare generatie trebuie sa faca o revolutie, altfel, oamenii politici orbiti de putere vor distruge alte si alte generatii de oameni nevinovati prin multele lor idei aberante, iar suferinta in multe cazuri distruge pana si forta de a mai lupta pentru infimele noastre drepturi. Desigur, asta pana in momentul cand o flacara incepe sa arda din nou. Speranta. Atunci ceva incepe sa prinda radacini, piatra cu piatra, pas cu pas, om cu om, oamenii incep sa construiasca ceva, o idee, o dorinta, iar de aici pana la o revolutie nu mai e cale lunga atunci cand suferinta iti loveste osul si nimic nu mai e de pierdut in numele adevarului si al libertatii. Intotdeauna primul pas conteaza, altii il facem dupa 3 ani de dictatura, alti dupa 10 sau dupa 45 de ani. Oare de ce trebuie sa suferim atat de mult? Nu e mai usor sa facem revolutii, manifestari pasnice, sa protestam mai des pentru ca politicienii sa inteleaga mai bine suferinta noastra? Pentru a se naste o revolutie trebuie sa existe cativa lideri autentici si desigur o foarte buna organizare spune Gene Sharp in cartile sale dar si in foarte apreciatul documentar “Cum sa pornesti o revolutie”. E de remarcat din startul discutiei, Gene promoveaza idei mari, progresive, pozitive, cele care construiesc si nu distrug. Cele pasnice, care unesc si servesc unei cauze curate. Asa ca, revolutia lui se pazeaza intotdeauna pe o victorie pasnica. Iata mai jos si cateva fragmente text din documentar pentru a va face si mai interesati de aceste formidabile idei.

” Timp de peste 50 de ani, un cãrturar american linistit i-a ajutat pe oameni sã-si doboare dictatorii. Tacticile sale de rezistentã nonviolentã au folosite în revolutii, începând din Serbia, Ucraina si pânã în Iran. Sã fii considerat o amenintare, pentru un tiran, este un motiv de mândrie, as zice. Înseamnã cã suntem eficienti,cã suntem importanti”.

Gene Sharp incerca pana in zilele noastre natura si potentialul formelor nonviolente de luptã, pentru a submina dictaturile. Manualul sãu privind revolutiile, “From Dictatorship to Democracy”, a fost obiect de contrabandã peste frontiere si a fost descãrcat de sute de mii de ori, tradus în aproape 30 de limbi, în diferite zone ale lumii, pe toate continentele, cu exceptia Antarcticii. Cãrtile lui Gene contin o listã de 198
metode, nonviolente, de opozitie. Este vorba, pur si simplu, de 198 de metode specifice. Formele specifice de grevã sunt boicotul economic, nesupunerea civilã, protestele, exact echivalentul metodelor militare de luptã, al armelor si bombelor armatei, al luptei armate. Dacã nu existã înlocuitori ai violentei si rãzboiului, se va ajunge, de fiecare datã, la violentã si rãzboi. În 1983, Gene Sharp a înfiintat Institutul Albert Einstein,
pentru a rãspândi cunostintele luptei nonviolente.

În timp ce studia la Oxford, Gene a avut propriul sãu moment de iluminare: o nouã analizã a puterii popoarelor de a doborî un tiran. Dacã poti identifica sursele puterii guvernamentale, cum ar fi legitimitatea sa, cum ar fi sprijinul sãu popular, cum ar fi sprijinul sãu institutional, poti afla, astfel, de ce anume depinde existenta acelui dictator. Si fiindcã toate acele surse de putere depind de bunãvointa, cooperarea, supunerea si ajutorul oamenilor si institutiilor, atunci sarcina ta devine destul de simplã. Tot ce trebuie sã faci este sã restrângi acel sprijin, acea legitimitate, acea cooperare, acea supunere si regimul va fi slãbit si, dacã îndepãrtezi acele surse, regimul va cãdea.

• Lectia 1 – Planificarea unei strategii – Ideea cã simpla improvizaþie îti va aduce succes este, pur si simplu, un nonsens. Este exact pe dos.

• Lectia 2 – Invingerea “atomizãrii – “Atomizarea” intervine atunci când regimul încearcã sã transforme fiecare individ din societate într-un element izolat. Este una dintre principalele lor metode de dominatie sistemicã, încercarea de a controla populatia, fãcând oamenii sã se teamã unul de altul, sã se teamã sã ia pozitie si sã actioneze împreunã, sã nu spunã niciodatã vecinului sau chiar unui membru de familie, uneori, ce gândeste cu adevãrat. Prin exemplul dat de demonstratiile si curajul altor oameni, acum devenim “noi” si “noi” putem face ceea ce “eu” singur nu puteam.

• Lectia 3 – Pilonii de sprijin – Acesti piloni sunt cei ce sustin guvernul, asa cum degetele mele sprijinã aceastã carte si eu am dezvoltat o strategie de subminare a fiecãrui pilon în parte, politia, fortele de ordine, institutiile religioase, muncitorii, s.a.m.d., fiecare organizatie. Si, pe mãsurã ce slãbesc si încep sã intre în colaps, guvernul urmeazã sã intre în colaps când acei piloni sunt doborâti. Ideal este sã dorim ca acei piloni sã nu fie distrusi, ci sã fie transferati în beneficiul miscãrii democrate. Dacã vreti ca acei piloni sã schimbe tabãra, oamenii trebuie cooptati. Asta este metoda: cooptezi acesti piloni de sprijin.

• Lectia 4 – Refuzul de a folosi violenta – Multi oameni, în situatii conflictuale, ar dori sã utilizeze violenta. Dar adversarii lor au mult mai multe arme pentru stoparea actiunilor violente, arme fizice, de regulã, decât au rebelii potentiali, dacã acestia se decid sã lupte violent. Adversarii detin toate avantajele în acea situatie, fiindcã vã decideti sã luptati contra celor mai bune arme ale adversarilor. Dar puteti alege sã luptati cu un gen complet diferit de armã, folosind aceste forme nonviolente, care sunt mult mai greu de contracarat de cãtre adversari.

“From Dictatorship to Democracy” scrisã de Gene Sharp se bazeaza pe ideea de lupta nonviolentã cu dictatorii, este cartea care a modelat mai toate revolutiile din ultima perioada. 70-80 de pagini de o rarisima valoare. Ideile din carte au influentat milioane de oameni, a dat speranta, a unit si a mobilizat. Ideile ei pozitive au demonstrat ca se poate si altfel, fara violenta, fara varsare de sange. Suflul ei pozitiv si fructificator s-a rãspândit fiindcã oamenii au considerat-o utilã, au considerat-o importantã. Ceea ce realizeazã aceastã carte, este cã le aratã oamenilor cã pot rãspunde de propriul lor viitor, propria eliberare. Oamenii încep sã se elibereze singuri. Nu trebuie sã mai depindã de o putere externã. Nu trebuie sã depindã de o putere externã, ci o pot face singuri. Lãsati oamenii în pace! Lãsati-le puterea de a schimba guverne, dacã asta doresc sã facã. Cartile sau documentarele lui Gene Sharp au o influentã puternicã. Se pot gasi in librarii sau pe internet. Iar tot ce poti invata este o pura si foarte utila esenta a nonviolentei, fiindcã putem face ceva mai bun decât regimul. “From Dictatorship To Democracy” îti oferã inspiratia, certitudinea cã multe lucruri bune pot fi înfãptuite, cu adevãrat si cã totul se poate întâmpla în realitate. Dacã Einstein a fost geniul în fizicã, atunci Gene Sharp este un geniu al libertãtii si al obtinerii ei.

• Lectia 5 – Nu renuntati – Dacã oamenii urmeazã sfatul lui Gene, privind modul de a gândi si purta o luptã nonviolentã, mai devreme sau mai târziu vor învinge. Atât timp cât nu ati renuntat nu ati pierdut!

Actiuni nonviolente importante politic au avut loc în urmãtoarele tãri: Guatemala, Australia, Tailanda, Birmania, China, Japonia, Georgia, Iran, Kirghizstan, Rusia, Serbia, Ucraina, Venezuela, Vietnam, Zimbabwe, si se pare cã vor mai fi încã douã.

Visul lui Gene Sharp e urmatorul: “Visez ca popoarele oprimate ale lumii sã fie capabile sã învete din datele existente si din noi experiente, cã, acest gen de luptã nonviolentã, poate fi folositã pentru a elibera toti oprimatii si poate înlocui conflictele militare si cele violente, astfel încât sã nu mai trebuiascã sã luptati contra terorismului, fiindcã oamenii, care ar fi putut deveni teroristi, au ales, în schimb, sã foloseascã acest gen de luptã, pentru a ajuta popoarele oprimate. Asta poate schimba sistemele politice din lumea întreagã”.

• cititi cartea From Dictatorship to Democracy de Gene Sharp
• vizionati documentarul How To Strat A Revolution (2011)
• mai multe informatii prin Albert Einstein Institution

Catedrala – Alain Erlande Brandenburg

O veritabila carte aparuta in 1989 “Le Cathedrale” scrisa de Alain Elande-Brandenburg il pozitioneaza pe cititor in lumea catedralelor, a formelor, a monumentalelor sculpturi, arcuri si stalpi ce urca spre cer, culori, umbre si lumini ce tasnesc printre florile moarte in ghivece de marmura negra. Catedrala este o miniatura a cerului, un loc ce uneste stelele, luna si soarele, un simbol al perfectiunii universale. Aceasta carte este foarte utila celor ce vor sa inteleaga intreaga constructie a unei catedrale. Fiecare unghi, fiecare statueta, coloana, stalp, este construit dupa o aprinsa gandire alchimica. Nimic nu e aruncat pur si simplu, fara logica, totul are ca scop unirea macrocosmosului cu microcosmosul, oglindirea, decaderea si inaltarea. “Catedrala” ne prezinta tot ce poate nu am reusit vreodata sa intelegem atunci cand patrundem in templul magic al simbolurilor ascunse in ascuns. Cartea reuseste sa dezvaluie mai mult decat un simplu inteles religios si asta o face atat de utila spiritului uman.

” Catedrala se vrea a simboliza fiinta vie, miscarea, globalitatea, ea nu se reduce la un singur monument simplist, intreaga ei amploare se vrea a simboliza “orasul divin”. Pentru omul simplu care nu este un specialist in domeniul istoriei religiilor, catedrala este in primul rand un edificiu catolic de mari dimensiuni, de stil gotic. Insa toata aceasta miscare nu inseamna doar divin si spiritual ci si politic, econimic si social. In romanul lui Victor Hugo “Notre -Dame de Paris” (1831) vorbeste de “creatia colectiva”: “Cele mai mari opere ale arhitecturii sunt mai degraba rodul popoarelor decat produsul oamenilor de geniu. Catedrala insasi, acest edificiu odinioara atat de dogmatic, invadat de acum inainte de burghezie, de comuna, de libertate, scapa preotului si cedeaza puterii artistului liber. Din acest moment artistul o construieste cum ii place. Adio mister, mit si lege. Hugo a insistat mult asupra deosebirilor dintre arta romanica, al carei biserici sunt sumbre, misterioase, joase si ca strivite de arcul in plin cintru, si arta gotica cu bisericile inalte, aeriene, bogate in vitralii si sculpturi comunale si burgheze ca simboluri politice; libere, capricioase, neanfranate ca opere de arta, nu mai putin el a aratat ca evolutia artei se infaptuieste fara framantare, fara efort, fara reactie, urmand o lege absolut naturala si linistita”.

” In incercarea de a intelege cat mai bine realitatea catedralei, nu in epoca moderna ci in dimensiunea ei medievala, pare necesar sa ne inscriem in istorie, incepand cu introducerea crestinusmului in Galia si instalarea scaunelor episcopale in cetatile antice; sa marcam fiecare din marile perioade care au urmat punand in lumina ce a adus ea nou in raport cu cea precedenta si sa ne oprim in zorii Renasterii, pentru ca realitatea devine fundamental diferita, marcata intre altele de emergenta religiei, atat de puternica incat ajunge la razboaiele fraticide, si de Conciliul de la Trento care a oferit Bisericii, dupa o lunga perioada de tulburari, calea de urmat”.

Cartea “Catedrala” ofera foarte multa informatie celor care vor sa afle mai mult, celor care vor sa inteleaga de ce catedralele au ajuns la forme atat de romantice, intunecate, malefice chiar, spatiale, universale, melancolice. Aceasta culegere este o carte ce ofera multa informatie. Catedrala este un simbol al divinului pe pamant insa are pe langa o influenta de ordin religios si aspecte de ordin politico-economic. Descoperim aici emotia ce depaseste mitul, influentele religioase in nasterea ei, cele politice si economice, visul imperial, reforma gregoriana, constructia gotica, despre oameni, finante, administratie si foarte multe alte aspecte ce au construit catedrala de la inceputuri pana la decaderea ei.

comanda cartea: Catedrala - Alain Erlande-Brandenburg

Puterea gandului – Swami Sivananda

In timp ce lumina calatoreaste cu circa 300.000 de km pe secunda, gandurile ajung practic instantaneu la locul de destinatie. Gandul este mai fin decat eterul, mediul electricitatii. Prin intermediul unei transmisii radio, un cantaret care canta in Calcutta poate fi ascultat in propriul nostru apartament din oricare colt al lumii. orice mesaj poate fi receptionat prin intermediul unor asemenea transmisii.

Dacă aruncăm o piatră într-un bazin cu apă, ea va produce o succesiune de valuri concentrice având drept epicentru locul impactului. Lumina unei lumânări va da şi ea naştere unor valuri de vibraţii eterice călătorind în toate direcţiiile, pornind de la centru. În acelaşi mod, atunci când un gând, bun sau rău, străbate mintea unei persoane, el dă naştere unor vibraţii în MANAS, (sau atmosfera mentală), care vor călători în toate direcţiile, la mare distanţă de emiţător.

Gândurile trăiesc. Ele sunt la fel de solide în lumea lor ca şi o piatră în lumea fizică. Corpul nostru poate înceta să mai fie, dar gândurile noastre nu pot muri niciodată. Fiecare schimbare de gând este însoţită de o vibraţie nouă în materia mentală. Gândul-forţă are nevoie de o anumită materie subtilă (un mediu) pentru a putea acţiona. De aceea, cu cât mai puternice sunt gândurile, cu atât mai devreme vor apare rezultatele lor. Când gândul este focalizat, dându-i-se o anumită direcţie particulară, el va produce anumite efecte, direct proporţional cu puterea de concentrare a emiţătorului (adică cu forţa cu care acesta emite gândul).

Gândurile pot vindeca bolile. Ele pot transforma mentalităţi. Gândurile pot face practic orice. Chiar şi marile minuni au fost create practic prin puterea incredibilă a gândului. Celula este o masă de protoplasmă ce conţine un nucleu şi este înzestrată cu inteligenţă. Unele celule secretă anumite produse în interior, în timp ce altele le excretă în exterior. Celulele organelor genitale secretă sămânţa; cele ale rinichilor excretă urina. Unele celule joacă rolul unor soldaţi. Ele apără organismul de intruşi şi de atacurile corpurilor străine otrăvitoare sau ale viruşilor. Ele le digeră, după care le elimină. Alte celule sunt cărăuşii substanţelor hrănitoare către ţesuturii şi organe. Celulele îşi îndeplinesc activitatea fără aportul volitiv conştient. Munca lor este controlată de sistemul nervos simpatic. Pe această cale, ele se află într-un contact direct cu mintea şi creierul. Orice impuls al minţii, orice gând, este transmis celulelor. Astfel, ele sunt mult influenţate de diferitele condiţii sau stări ale minţii. Dacă mintea este deprimată, confuză, sau conţine alte emoţii şi gânduri negative, acestea sunt transmise telegrafic prin nervi, fiecărei celule a corpului. Celulele-soldaţi intră atunci în panică. Agitaţia le slăbeşte puterea, ele nu îşi mai pot îndeplini corect funcţiile, iar eficienţa lor scade. Unii oameni au o conştiinţă corporală foarte puternică, dar nu au nici o idee despre Sine. Ei duc o viaţă neregulată, nedisciplinată, umplîndu-şi stomacul cu dulciuri, aluaturi, ş.a.m.d. Organele lor digestive şi cele eliminatorii nu mai ştiu ce este odihna. În consecinţă, ei suferă de slăbiciuni şi boli fizice. Atomii, moleculele şi celulele corpului lor produc vibraţii discordante sau dizarmonioase. Ei nu cunosc speranţa, încrederea, credinţa, seninătatea şi buna dispiziţie. Dimpotrivă, ei sunt nefericiţi. Forţa-viaţă nu mai operează corect în ei. Vitalitatea lor scade, iar mintea le este constant umplută de teamă, disperare, îngrijorare şi anxietate.

Gândurile sunt o putere uriaşă, mult mai mare decât cea a electricităţii. Ele vă controlează viaţa, vă modelează caracterul şi vă structurează destinul. Observaţi cum un singur gând atrage apoi numeroase altele, într-o foarte scurtă perioadă de timp. Să ne imaginăm că vă vine ideea să vă invitaţi prietenii la un ceai. Singur gândul de “ceai” atrage automat gândurile de lapte, zahăr, ceşti, mese, scaune, feţe de masă, şerveţele, linguriţe, prăjituri, biscuiţi, etc. În mod similar, lumea în care trăim nu este decât o expansiune de gânduri. Dar expansiunea gândurilor minţii către obiectele exterioare nu este decât un lanţ pentru suflet, de care ne putem elibera doar prin renunţarea la gânduri. Trebuie să fiţi extraordinar de atenţi (conştienţi) pentru a putea ucide gândurile încă în germene. Doar atunci veţi fi cu adevărat fericiţi. Mintea se joacă şi trişează. Doar înţelegându-i natura, căile şi mijloacele de acţiune, o veţi putea controla cu uşurinţă.

 Ochii reprezintă ferestrele sufletului; de aceea, în ei se poate citi cel mai uşor starea lăuntrică a minţii. Ochii sunt ca un instrument telegrafic ce transmite mesaje. În ei poţi citi gândurile de trădare, depresiune, tristeţe, ură, voioşie, pace, armonie, sănătate, putere, vigoare şi frumuseţe. Dacă aveţi facultatea de a citi în ochii altora, le puteţi citi deopotrivă şi gândurile. Cu puţină hotărâre, perspicacitate, antrenament, inteligenţă şi experienţă, veţi ajunge să citiţi dominanta unui om (caracterul său) din semnele feţei sale, precum şi urmarindu i conversaţia şi comportamentul.  

Gândurile de îngijorare sau de frică sunt forţe de temut care există în lăuntrul fiinţei noastre. Ele otrăvesc înseşi sursele vieţii şi distrug armonia, eficienţa pe termen lung, vitalitatea şi vigoarea. În timp ce gândurile opuse de bucurie, bună dispoziţie şi curaj   vindecă, mângâie, alină iritarea şi sporesc enorm eficienţa fiinţei prin multiplicarea puterilor mentale. De aceea, nu vă pierdeţi niciodată buna dispoziţie. Zâmbiţi şi râdeţi tot timpul.

Fiţi întotdeauna atenţi la ceea ce gândiţi, căci tot ceea ce iese din mintea voastră se întoarce înapoi. Orice gând pe care îl emiteţi este un bumerang.

comanda cartea: Editura Deceneu

Filozofia Libertatii de Rudolf Steiner

Există două întrebări esenţiale ale vieţii sufleteşti a omului spre care se orientează tot ce vrem să discutăm prin această carte. Prima e dacă există o posibilitate de a considera în aşa fel fiinţa umană, încît această considerare să se dovedească a fi temelie pentru oricare altă considerare care îl întîmpină pe om prin trăire sau ştiinţă, considerare despre care însă omul are senzaţia că nu s-ar putea sprijini pe sine. Prin îndoială şi judecată critică o asemenea considerare ar ajunge în domeniul nesiguranţei. Cealaltă întrebare este următoarea: omul, ca fiinţă dotată cu voinţă, are el voie să-şi atribuie libertatea, sau libertatea e o simplă iluzie, care se naşte în el pentru că nu întrevede firele necesităţii de care depinde şi voinţa lui, ca un fenomen al naturii? Nu o urzeală artificială de gînduri dă naştere la această întrebare. Ea apare cu totul firesc în faţa sufletului aflat într-o anumită dispoziţie. Şi putem simţi că sufletul ar pierde ceva din ceea ce ar trebui să fie, dacă nu s-ar vedea o dată pus, cu cea mai mare seriozitate posibilă, în faţa celor două posibilităţi: libertate sau necesitate a voinţei. În această lucrare vrem să arătăm că trăirile sufleteşti pe care omul trebuie să le aibă prin intermediul celei de a doua întrebări, depind de punctul de vedere pe care poate să-l adopte faţă de prima. Aici facem încercarea de a dovedi că există o concepţie despre fiinţa umană ce poate să ofere un sprijin şi restului cunoaşterii; iar în continuare vrem să arătăm că prin această concepţie dobîndim o deplină justificare a ideii libertăţii voinţei, abia atunci cînd mai întîi descoperim acel domeniu sufletesc în care se poate desfăşura voinţa liberă.

Concepţia despre care e vorba aici, referitor la aceste două întrebări e de aşa natură încît, odată dobîndită, poate să devină o componentă a vieţii vii sufleteşti. Nu dăm aici un răspuns teoretic, pe care, odată însuşit, să-l purtăm cu noi numai ca o convingere păstrată de memorie. Pentru modul de reprezentare care stă la baza acestei cărţi, un asemenea răspuns ar fi doar aparent. Nu vom da un asemenea răspuns încheiat, terminat, ci vom indica un domeniu de trăire a sufletului, unde prin însăşi activitatea interioară sufletească, problema îşi va primi răspunsul într-un mod viu, înnoit, ori de cîte ori omul are nevoie de acest lucru. Cine a găsit o dată domeniul sufletesc unde se dezvoltă aceste întrebări, aceluia, adevărata considerare a acestui domeniu îi dăruieşte tocmai ceea ce îi trebuie pentru aceste două enigme ale vieţii, pentru ca apoi, cu ajutorul celor dobîndite, să străbată în continuare viaţa plină de enigme – în lărgimile şi în adîncurile ei -, străbatere la care îl determină dorinţa şi destinul. Prin aceasta ni se pare că am arătat o cunoaştere care îşi dovedeşte justificarea şi valabilitatea prin viaţa ei proprie şi prin înrudirea acestei vieţi proprii cu întreaga viaţă sufletească a omului.

• “Ah, două suflete-mi sălăşluiesc în piept,
• Ce vor necontenit să se dezbine;
• Unul, de-o aspră poftă de dragoste umplut,
• Cu ghiarele’ncleştate, în lume se împlîntă,
• Iar celălalt vînjos, desprins de lut,
• Spre plaiul ‘nalţilor strămoşi se-avîntă.

(Goethe, Faust I, 1112-1117)

Goethe exprimă cu aceste cuvinte, o trăsătură de caracter adînc înrădăcinată în natura omenească. Omul nu este o fiinţă unitar organizată. El pretinde întotdeauna mai mult decît îi dă lumea de bunăvoie. Natura ne-a înzestrat cu necesităţi; dintre acestea sînt unele a căror satisfacere ea o lasă pe seama activităţii noastre. Numeroase sînt darurile care ni s-au împărtăşit, dar şi mai numeroase sînt dorinţele noastre. S-ar părea că sîntem născuţi pentru a fi mereu nemulţumiţi. Setea noastră de cunoaştere nu este decît un caz particular al acestei nemulţumiri. Privim un pom de două ori. O dată îi vedem crengile în repaus, altă dată în mişcare. Nu ne mulţumim cu această observaţie. De ce ni se arată pomul o dată în repaus, altă dată în mişcare? Şi aşa ne punem cele mai felurite întrebări. Fiecare privire pe care o aruncăm în natură trezeşte în noi o sumă de întrebări. Fiecare fenomen care ne întîmpină, ne pune o problemă. Fiecare trăire devine pentru noi o enigmă. Vedem cum iese dintr-un ou un animal asemănător fiinţei materne; ne întrebăm care este motivul acestei asemănări. Observăm că la o fiinţă vie procesele de creştere şi evoluţie prezintă un anumit grad de perfecţiune: căutăm să aflăm cauzele acestui fenomen. Nicăieri nu sîntem mulţumiţi cu ceea ce ne prezintă natura în faţa simţurilor. Căutăm pretutindeni ceea ce se numeşte explicaţia fenomenelor. Ceea ce căutăm în plus, în lucruri, dincolo de ceea ce vedem nemijlocit în ele, scindează întreaga noastră fiinţă în două părţi: devenim conştienţi de antiteza dintre noi şi lume. Ne situăm faţă de lume ca o fiinţă independentă. Universul ne apare în antiteza: eu şi lumea.

comanda cartea: Univers Enciclopedic

Hara, centrul vital al omului – Karlfried Graf Durckheim

Viziunea lui Graf Durckheim are la baza mistica lui Meister Eckhart, psihologia adancurilor lui Carl Gustav Jung, si traditia Zen pe care a intalnit-o in Japonia. Cartile scrise de el la deplina maturitate sunt rodul unei vieti intregi traite sub semnul esentialului, atat prin studiile sale, cat mai ales prin propria experienta. Graf Durckheim a fost un om al practicii inainte de toate. De aceea cartile lui sunt utile si sunt atat de cautate. In cartile lui aflam despre esentialul din noi intr-un limbaj nou, foarte simplu, foarte adevarat. Citind cartile lui, ni se deschide o alta perspectiva asupra vietii si asupra noastra insine, o perspectiva in care totul devine clar… Incepem sa ne recitim viata din urma altfel decat pana acum, din aceasta perspectiva. Absurditatile vietii incep sa capete sens, pentru ca toate aveau in vedere un Sens mai mare pe care il intuim abia acum. Si stim ce avem de facut… Noi spunem mereu ca omul il cauta pe Dumnezeu. In realitate Dumnezeu il cauta pe om si omul are datoria de a se lasa gasit. Sub aceasta deviza se situeaza demersul lui de o viata. Ce are omul de facut pentru a se lasa gasit? Si cum sa pastreze legatura regasita? Care este metoda prin care omul sa fie pus pe calea implinirii sale? Despre acestea si multe alte chestiuni legate de implinirea omului in aceasta viata sunt toate cartile lui Graf Durckheim.

“Foarte pe scurt, ce ne spune in esenta Durckheim: Rostul omului in aceasta lume, de care depinde implinirea si fericirea lui, este sa devina un martor al Fiintei in existenta, sa exprime, in felul lui, FIINTA in lume. In felul “lui” adica in deplina constienta si in deplina libertate. Pentru aceasta omul trebuie sa devina transparent pentru Fiinta. Pentru a ajunge la transparenta omul are de lucrat asupra lui insusi. Cartea de fata vorbeste exact despre aceasta. Hara nu este numai o teorie doctrinara. Ea este invatarea unei practici in slujba esentialului. Practicarea harei ajuta la gestionarea vietii in aceasta lume si la progresarea pe Cale totodata. Este vorba de Calea ce ii reda omului, care si-a pierdut radacinile, constiinta originii sale vesnice si care il pregateste pentru realizarea menirii lui primordiale, adica revelarea Fiintei in existenta.”

comanda cartea: Editura Herald

Introducerea in metafizica – Martin Heidegger

De ce este de fapt fiinţare şi nu, mai curînd, nimic ? Iată întrebarea. Pesemne că nu este o întrebare de rînd. „De ce este de fapt fiinţare şi nu, mai curînd, nimic ?” — iată în mod vădit prima dintre toate întrebările. Prima, desigur, nu în ordinea unei succesiuni temporale a întrebărilor. De-a lungul mersului lor istoric prin timp, oamenii, fiecare în parte şi, deopotrivă, popoarele îşi pun o mulţime de întrebări. Ei cîntăresc şi cercetează şi examinează tot felul de lucruri pînă să ajungă la întrebarea „De ce este de fapt fiinţare şi nu, mai curînd, nimic?”. Mulţi nici nu ajung vreodată la această întrebare, dacă aceasta înseamnă nu doar să auzi sau să citeşti ca atare interogaţia respectivă, ci: să întrebi întrebarea, adică să o înfăptuieşti, să o pui, să-ţi dai silinţa de a te aşeza în orizontul interogării acesteia. Şi totuşi! Fiecare este atins o dată, ba poate chiar în repetate rînduri, de puterea ascunsă a acestei întrebări, fără să priceapă prea bine ce anume i se întîmplă.

De ce este de fapt fiinţare şi nu, mai curînd, nimic ?

“Spiritul nu este nici sagacitatea vidă, nici jocul iresponsabil al vorbei de duh, nici exersarea neţărmurită a disocierilor intelectuale şi nici măcar raţiunea universală; spiritul este, în chip originar, dispusă şi conştientă ieşire din închidere către esenţa fiinţei”. Spiritul este acordarea de puteri depline forţelor care sînt proprii fiinţării ca atare în întregul ei. Acolo unde domneşte spiritul, fiinţarea ca atare devine mereu şi de fiecare dată mai fiinţătoare. De aceea, interogarea privitoare la fiinţarea ca atare în întregul ei, interogarea întrebării privitoare la fiinţă, este una dintre condiţiile fundamentale ce ţin de esenţă, pentru o trezire a spiritului.

citeste cartea online: Inntroducere in metafizica – Martin Heidegger

comanda cartea: Editura Humanitas

Discurs asupra inegalitatii dintre oameni – Jan Jacques Rousseau

“Trebuie sa consideram ca ceea ce este natural nu consta in lucrurile vicioase, ci tocmai in acelea ce sunt in mod corect ordonate si aflate in deplina conformitate cu legile naturii.” (Aristotel – Politica)

Dintre toate stiintele umanitatii, cea mai utila si imperfecta dintre ele pare pentru mine a fi cea legata de studiul omului; si ma voi aventura sa spun, ca singura acea inscriptie de pe frontspiciul Templului din Delphi: “Cunoaste-te pe tine insuti”, contine un percept mult mai dificil si mai important decit tot ceva putea fi descoperit in imensele volume pe care le-au scris vreodata toti moralistii lumii. Consider subiectul discursului urmator drept una dintre cele mai interesante intrebari pe care le poate propune filozofia si din nefericire pentru noi, una dintre cele mai dificile chestiuni pe care trebuie s-o rezolve filozofii. Pentru ca altfel, cum vom putea cunoaste sursa inegalitatii dintre oameni, daca nu vom incepe prin a cunoaste mai intii omenirea? Si cum ar putea spera omul sa se vada pe sine, asa cum natura l-a creat, de-a lungul numeroaselor modificari ce trebuie sa se fi petrecut in succesiunea pe care spatiul si timpul trebuie sa le fi produs in constitutia lui originala? Cum ar putea distinge oare ceea ce este fundamental in natura sa, de acele modificari si completari care prin circumstantele si progresele pe care le-a cunoscut, au initiat modificarea conditiei sale primitive? La fel ca si statuia lui Glaucus, care a fost atit de desfigurata de trecerea timpului, de influenta marii si a furtunilor, incit pare mult mai apropiat unei fiare salbatice decit unui zeu, sufletul omului a fost alterat in cadrul societatii de mii de cauze perpetuu repetate, de achizitia unor multitudini de adevaruri si erori, de modificarile ce s-au petrecui in interiorul corpului sau, de zbuciumul permanent al pasiunilor sale, ce s-au schimbat intr-atit de mult in aparenta lor, astfel incit cu foarte mare greutate ar mai putea fi azi recunoscute. In locul unei fiinte care sa actioneze constant plecind de la un set de principii fixe si invariabile, in locul unei simplitati maiestuoase si celeste, imprimata de insasi Autorul ei divin,vom afla in ea doar un inspaimintator contrast al pasiunilor ce se confunda cu ratiunea si al unei intelegeri ce nu face altceva decit sa mareasca delirul.

Daca as fi avut posibilitatea sa fac alegerea locului meu de nastere, as fipreferat o societate care sa aiba o intindere proportionala cu limitele facultatilor umane; asta insemnind, posibilitatea de-a fi bine guvernata; in care fiecare persoana detinind o pozitie conforma pregatirii sale, nimeni sa nu fie obligat sa transmita altora functia care i-a fost incredintata; in interiorul unui Stat in care toate persoanele sint bine cunoscute celorlalti, nicio masinatie secreta a viciilor, nici modestia, nici virtutea, nu ar trebui sa aiba posibilitatea sa scape avertismentului si judecatii publice; in care obiceiul placut de-a te vedea si cunoaste unul pe celalalt ar trebui sa faca din dragostea fata de tara mai degraba o dragoste intre cetatenii sai, decit o simpla iubire de glie.

Ar fi trebuit sa ma nasc intr-o tara in care interesul Suveranului si cel al poporului sa fie unul si acelasi; pentru ca la sfirsit toate miscarile intregului mecanism trebuie sa tinda intotdeauna catre fericirea generala. Si cum acesta n-ar putea fi cazul, cu exceptia situatiei in care Suveranul si poporul ar fi una si aceiasi persoana, urmeaza ca as fi vrut sa ma nasc sub unguvernamint democratic, care sa fie temperat cu intelepciune.

Ar fi trebuit sa traiesc si sa mor liber; si acesta este pina in prezent un subiect al legii fata de care nici eu si nici oricine altcineva nu ar trebui sa reuseasca sa desfaca onorabilile sale catuse; cea mai comoda si salutara robie pe care cei mai plini de demnitate dintre oameni o poarta la git cu cea mai mare docilitate, ca si cum ei n-ar fi facuti sa poarte nimic altceva. Ar fi trebuit ca nimeni din interiorul Statului sa nu izbuteasca sa spuna ca el se afla situat deasupra legii; incit nimeni sa nu poata dicta astfel incit Statul sa fie obligat sa-i recunoasca autoritatea. Pentru ca ce mai poate reprezenta. Constitutia unei astfel de Republici, daca in interiorul jurisdictiei sale exista un singur om care nu se supune legii? In acest fel toti ceilalti se vor afla in mod inevitabil la buna sa discretie. Si daca aici exista in interior un conducator national si un conducator strain care sa-si exercite autoritatea din exterior, este imposibil ca cei doi sa-si poata indeplini obligatiile intr-un mod corect, sau ca acel Stat sa poata fi bine guvernat.

citeste cartea online: Discurs asupra inegalitatii dintre oameni - J.J.Rousseau

comanda cartea: Buy Books

Arta de a muri – Mircea Eliade

In ” Arta de a muri ” Mircea Eliade da de inteles ca noi, viul, am omorat moartea, am ucis-o. Poate cea mai şocantă victorie, tragică neapărat, a gândirii secolului nostru este aceea că a anulat moartea. Nu interesează instrumentalul tehnic pus în aplicare, dependent în orice caz de scientismul curent, dar finalul glorios, golit şi totodată încărcat desensuri dramatice, astăzi îl cunoaştem şi-l simţim cu toţii: moartea numai există, mai precis şi-a schimbat chipul şi se numeşte Neant. Omul vine din Neant şi, după o clipă confuză de respiro, reintră în Neant, deci se află între două neanturi, sau câte? Desluşim aici situaţia dramatică şi bărbătească, dilematică oricum, a modernului care şi-a asumat răspunderea de a privi deschis golul căscat în imediata lui apropiere, ce face ridicolă ideea de perspectivă şi plasează sub accentexistenţial orice năzuinţă. Cunoscându-se istoria umanităţii, ne-am aştepta la o repetiţie, ca în cazul morţii, şi anume la anularea teoretică a Neantului, la construirea unei noi mitologii pe terenul acestei realităţi insolite. Nici gând de aşa ceva. Omul nu încetează să se bucure de această colosală descoperire autodistrugătoare şi să aducă noi argumente, clare, imbatabile, privind atotputernicia Neantului. Mai mult decît atât, el pare că se simte bine şi chiar antrenat în acest paradox: negativitatea neantului exercită o puternică funcţie stimulativă asupra vieţii individului. Existenţa nu are prefixe, ea este doar sufixată, cu altecuvinte, cunoaşte un terminus imutabil şi dur, vizând individul ca accident al speciei.

De unde recursul la morală: trăieşte-ţi clipa ce ţi-a fost dată, cât mai intens, cât mai frenetic posibil.

Calea iniţiatică pe care Mircea Eliade o identifică în toate structurile riturilor de trecere şi care reprezintă invariabil o formă de moarte simbolică este un tip de experiere sensibilă. Ea naste imensul mecanism psihologic al fricii. Moartea şi frica apasă deopotrivă conştiinţa fiecăruia, fie analfabet, fie savant, tocmai deaceea nu trebuie să le raportăm forţat numai la anumite segmente ale grupului social. In cetatea ideală numărul filosofilor era considerat limitat, elitist şi reprezentativ; în comunitatea arhaică, nealfabetă, cel al “proştilor”, adică al neiniţiaţilor, era în mod real foarte restrâns (aceştia treceau drept excepţii) şi nereprezentativ. Intr-o parte, moartea era resimţită ca un accident individual şi dramatic, în cealaltă, era considerata un proces necesar şi înnoitor, în care se afla angajată întreaga colectivitate. Poate fi invocată aici, prin comparaţie, calitatea experienţei tragice? Fireşte, există riscul să nu vedem pădurea din cauza copacilor.

Să reţinem deocamdată un aspect teoretic privind “victoria” asupra morţii: frica învinsă găseşte mereu puteri lăuntrice de refacere.

Există o continuă alternanţă, în spiritele alese, de momente în care frica revine cu violenţă, şi altele eliberate, relaxate, senine. Găsim confirmări, în această privinţă, chiar în scrierile memorialistice ale lui Mircea Eliade: încă din copilărie, ni se spune înMemorii I,

cunoştea adevărate crize “de melancolie şi de tristeţe, pe care le punea pe seama “descendenţei moldave” ; mai târziu, în Fragments d’un Journal,asemenea momente tensionate erau descrise succint şi comentate din, perspectivă thanatică. Incredinţarea acestor experienţe paginii albe însemna pentru dânsul veritabile cure psihanalitice.” Citabilă este îndeosebi perioada conferinţelor de la Ascona; participanţii, în frunte cu Jung (şi Eliade nu a făcut excepţie) aveau obiceiul să nareze propriile vise, ca apoi să le comenteze, în întâlnirile amicale.

Alternanţa criză (= frică) -eliberare (= acalmie) este benefică şi creatoare în plan spiritual.

Mecanismul “alternării”, necesar în societăţile echilibrate, tradiţionale ori moderne, fortifică Dacă frica (şi moartea) ar fi iremediabil învinsă, fără posibilitate de “întoarcere”, ar apărea riscul lenevirii eului. Dar frica (şi moartea) este învinsă temporar în segmentul biografic al existenţei şi definitiv în perspectiva postumităţii. E un eroism ce ţine de domeniul teologieimorale. Cum spune Soeren Kierkegaard, fie şi o clipă conştientizată de înălţare (deci de izbândă asupra morţii) şi este suficient pentru redresarea esenţială a fiinţei, pentru transformarea individului într-un reprezentant al speciei. Clipa devine eternitate sau echivalează, prin calitate, cu aceasta. Sustrasă timpului profan, ea capătă aura sacralităţii, iar fiinţa se îndumnezeieşte. Acesta este şi sensulfilosofico-iniţiatic al “pregătirii pentru moarte”: îndumnezeirea omului, adică salvarea lui de condiţia umilitoare a unei existenţe precare. Căci frica este pecetea omului slab, a limitei despre care vorbeşte Gabriel Liiceanu in lucrarea lui “Despre limita”.

cumpara cartea: Libraria Carturesti

citeste cartea online: Arta de a muri – Mircea Eliade

Hrana zeilor – alimentatia divina de Jhasmussen

Toata lumea tanjeste dupa ceva si  lipsa de alimentatie pe deplin satisfacatoare a cauzat, in mare parte, bolile si dizarmonia care afecteaza, actualmente, planeta noastra. Am mai realizat si ca lipsa de instruire mentine aceasta stare de dizarmonie si boala, pentru ca multi oameni pur si simplu nu stiu cum sa se racordeze la o sursa de hrana care sa genereze sanatatea si fericirea fizica, emotionala, mentala si spirituala pe care ne-o dorim cu totii.

Cu toate ca am mai scris doua alte carti din Seria despre Alimentatia Divina, in cartea de fata as vrea sa va prezint o metoda foarte simpla si usor de inteles pentru satisfacerea tuturor felurilor de foame pe care le resimtim, impreuna cu descrierea unui sistem fundamental care, daca omul este dispus sa se lase acordat la canalul potrivit, are si capacitatea de a-i elibera pe oameni de nevoia de a se alimenta cu hrana fizica, daca doresc acest lucru. Oricum, formulele, stilurile de viata si meditatiile din aceasta carte pot fi utilizate de oricine, singura diferenta fiind ca, pentru cei care doresc sa se bucure in continuare de placerile hranei fizice, recomandam o dieta vegetariana pentru mentinerea sanatatii, sensibilitatii si resurselor.

Da, ne putem hranii doar cu Lumina, cu prana – acea energie universala pe care o absorbim o data cu aerul pe care-l inspiram. În prezent, în lume exista aproape 10.000 de persoane care au adoptat acest sistem de hranire, sistem care este vechi de când lumea. Înca din cele mai vechi timpuri, maestrii din Orient se hraneau în acest fel, iar în lumea crestina exista nenumarati preoti si calugari care, modesti si nestiuti de nimeni, se hranesc cu energia divina.

Fara sa dea retete sau sa-si impuna punctul de vedere, cartea doamnei Jasmuheen demonstreaza cât de puternici suntem, ce capacitati extraordinare are trupul nostru si cât de mult suntem ajutati, în momentul în care suntem hotarâti sa manifestam darurile care ne-au fost date, atunci când Dumnezeu ne-a facut dupa ,,chipul si asemanarea” sa. Jasmuheen prezinta experienta fascinanta de a fi hranit fizic numai de Lumina. Cartea atinge si subiecte legate de nemurirea fizica, spiritualitate si exprimare senzoriala, relatii în cadrul noului mileniu si stapânirea mintii prin folosirea unor programari foarte puternice. Mergând pe o cale noua, dar, în acelasi timp, veche de când lumea, multi adopta acum posibilitatea de a depasi starea de vegetarian partial sau total (vegan) si de a deveni breatharian sau lichidarian – o persoana hranita exclusiv de Lumina si de propria sa natura Divina. Procedeul descris în aceasta carte era, pe vremuri, o stare de a fi rezervata sau atribuita exclusiv sfintilor sau înteleptilor din Orient. El ofera o alternativa practica si spirituala celor care doresc sa atinga nemurirea fizica, sa încetineasca sau sa opreasca procesul de îmbatrânire – sau, pur si simplu, sa ,,traiasca cu lumina”. Meditatia, modurile de gândire noi si elevate – si, fara ostentatie, ne face sa ne întoarcem spre divinitate, spre Divinul din noi, spre Cel care ne-a spus: „Acestea si altele înca si mai mari le veti face si voi.” (Ioan, 14,12).

(” Hrana Zeilor ” de Jasmuheen – citeste carte pe Scribd)