Bistrita prospera in criza financiara
Invazia ruginilor auto
Poate deja ati observat prin orasele dumneavoastra, am vazut si eu prin orasul meu Bistrita cum parcarile dintre blocuri (dedicate locatarilor lor) sunt tixite de harburi cu biletele ce afiseaza preturi de pana in 3 mii de euro. Bistrita (ca si alte multe orase) e oricum sufocata din lipsa de strazi civilizate, parcari, etc. dar acum, au aparut si gunoaiele auto parcate in toate colturile orasului, in parcari ce ar trebui sa fie folosite de regula de cei ce locuiesc in aproprierea lor. Parcarile bistritene sunt astazi transformate in targuri auto. Ma surprine insa cum nimeni nu obesrva nimic. Nimeni nu se sesizeaza. Nimeni nu aplica amenzi. Nimeni nu ridica aceste masini ce stau bine mersi pana cand cresc plante prin ele.
Sunt convins ca nu doar orasul meu a fost asediat de harburi parcate haotic prin toate colturile oraselor, pe toate bulevardele, pe spatiile verzi si pe trotuare. E cu adevarat morbid cum o grabada de gandaci au fost adusi si pregatiti pentru a circula pe strazi. Va dati seama ce preturi de pornire au masinile astea daca ele costa intre 2 si 3 mii de euro? Suntem mereu poporul fraierit si nici macar nu ne mai pasa, chiar suntem mandri de asta. Daca masinile astea ar fi folosite ca adapost pentru porci ori gaini nu as fi suparat, dar aceste cotete vor circula pe strazi va vine sa credeti? Chiar mai intereseaza pe cineva ca orasele noastre devin din ce in ce mai poluante, mai intereseaza pe cineva ca Romania arata din ce in ce mai murdara si ruginita?
Nale Donald Walsch
Să nu numeşti ceva nenorocire sau eveniment fericit, până când nu poţi să decizi sau să-ţi dai seama de cum este folosită respectiva întâmplare.
Este în natura oamenilor să iubească – apoi să distrugă, apoi să iubească din nou – ceea ce ei preţuiesc cel mai mult.
Suferinţa nu este un aspect necesar pentru experienţa umană. Nu numai că nu este necesar, ci este şi lipsit de înţelepciune, neplăcut şi periculos pentru sănătate. Suferinţa nu are nicio legătură cu evenimentele, ci cu reacţia omului faţă de ele. Ceea ce se întâmplă este, pur şi simplu, ceea ce se întâmplă. E cu totul altceva ce simţiţi voi faţă de aceasta.
Dacă ai nevoie de o revelaţie, nu poţi să o ai, pentru că însuşi actul de a cere este o afirmare a faptului că ea lipseşte.
Fă ce vrei. Fă ceea ce te reflectă, ceea ce te reprezintă ca o versiune mai grandioasă a Sinelui tău. Dacă vrei să te simţi prost, simte-te prost. Dar nu judeca şi nu condamna, pentru că tu nu ştii de ce se întâmplă un lucru şi nici ce scop are el.
De unde ţi s-a dat, ţi se va mai da.
Ascultă-ţi sentimentele. Ascultă-ţi gândurile cele mai înalte. Ascultă-ţi experienţa. Ori de câte ori oricare dintre ele diferă de ceea ce ţi s-a spus de către un profesor sau ai citit în cărţile tale, uită cuvintele.
Toate acţiunile oamenilor sunt motivate la nivelul cel mai profund de una din cele două emoţii – frica sau dragostea. Există, într-adevăr, numai două emoţii – numai două cuvinte în limbajul sufletului.
Cu cât eşti mai mult, cu atât poţi deveni mai mult şi cu cât devii mai mult, cu atât poţi fi mai mult.
Dacă un fulg de zăpadă are o formă absolut perfectă, nu crezi că acelaşi lucru s-ar putea spune despre ceva atât de minunat cum ar fi viaţa ta?
Frica ne înfăşoară corpurile în haine. Dragostea ne permite să stăm goi. Frica înhaţă şi acaparează tot ce avem, dragostea dăruieşte tot ce avem. Frica îmbrăţişează averi, dragostea îmbrăţişează pe cel iubit. Frica ţine strâns, dragostea dă drumul. Frica înveninează, dragostea mângâie. Frica atacă, dragostea iartă.
În absolut nu există trăire prin experienţă, ci numai cunoaştere
Secretul cel mai adânc este că viaţa nu e un proces de descoperire, ci unul de creaţie.
Orice acţiune făcută de oameni se bazează pe dragoste sau frică şi nu numai cele care se referă la relaţiile umane.
Să nu invidiezi succesul, nici să nu-ţi fie milă de cineva care suferă un eşec, pentru că tu nu ştii ce înseamnă succes sau eşec din punctul de vedere al sufletului.
Modalitatea de a reduce durerea pe care o asociaţi cu experienţele şi evenimentele pământeşti – atât ale voastre cât şi ale altora – este prin a schimba felul în care le priviţi.
Întreaga viaţă fizică funcţionează în concordanţă cu legile naturale. În clipa în care-ţi aminteşti aceste legi şi le aplici, stăpâneşti viaţa la nivel fizic. Ceea ce ţie îţi pare a fi pedeapsă – sau ceea ce numeşti rău sau ghinion – nu este altceva decât o lege naturală care se manifestă.
Dragostea este energia care se extinde, se deschide, trimite departe, stă pe loc, scoate la iveală, împarte cu alţii, vindecă.
Frica este energia care contractă, închide, se strânge în sine, o ia la fugă, se ascunde, acumulează comori, face rău.
Cuvintele sunt, pur şi simplu, sunete rostite care înlocuiesc sentimentele, gândurile şi experienţa. Ele sunt simboluri, semne, embleme. Ele nu sunt Adevăr. Ele nu sunt realitatea.
Toţi oamenii sunt speciali şi toate momentele sunt deosebite
Cel mai Înalt Gând este întotdeauna acel gând care conţine bucurie.
Dacă te gândeşti că viaţa ta se prăbuşeşte şi că nu mai ai nicio şansă să o refaci, gândeşte-te din nou.
Dumnezeu nu se arată ca Dumnezeu în Sine, din sau prin observare exterioară, ci prin experienţă interioară.
În momentul în care tu făgăduieşti dragostea cea mai înaltă, îţi recunoşti, de fapt, cea mai mare frică. Pentru că primul lucru care te îngrijorează după ce spui “te iubesc” este dacă ţi se va răspunde la fel. Şi, dacă ţi se răspunde la fel, începi imediat să-ţi faci griji că vei pierde dragostea pe care abia ai găsit-o.
Tuturor ni se arată adevărul pe care suntem pregătiţi să-l aflăm.
Cel mai Mareţ sentiment este acel sentiment pe care-l numiţi dragoste.
Durerea este rezultatul unei gândiri greşite. Este o eroare în modul de a gândi.
Cuvintele sunt cu adevărat mijlocul de comunicare cel mai puţin eficient. Ele sunt cele mai expuse la intrepretări greşite şi cel mai adesea prost înţelese.
Visaţi la o lume în care niciodată unul nu-l mai judecă pe celălalt, în care nu se mai pun condiţii, înainte de a se oferi dragoste şi în care frica nu mai este niciodată un mijloc de a se obţine respect.
Lumea iluzorie a greşelilor
Un articol foarte interesant si util, evident influentat de celebrul Nale Donald Walsh a aparut astazi in JurnalulNational, realizat de Daniela Dumitriu, nu poate decat sa aduca inca odata o raza de lumina celor care inteleg ca viata nu e altceva decat o fuga continua spre nicaieri.
Ceea ce înseamnă “bine” sau “rău” pentru mine s-ar putea să aibă un înţeles diferit pentru altcineva.
A greşi este un act uman. La polul opus, a vedea perfecţiunea în tot ceea ce faci tu sau ceilalţi e un act aproape divin, diferit de iluzia percepţiilor umane, căci fiecare acţiune este perfectă aşa cum e, fiind o expresie a ceea ce este omul, o experienţă a momentului, care te ajută să evoluezi cât de repede şi de benefic poţi .
Percepţiile se transmit, de regulă, prima oară de la părinţi la copii, care absorb totul ca un burete. Învăţăm astfel ce e “bine” şi ce e “rău”, ce e “perfect” sau “imperfect” şi suntem pedepsiţi dacă facem o “greşeală” . Mai târziu, societatea este aceea care continuă acest joc al iluziilor, implementând în minţile noastre programe după care ne conducem vieţile.
Apare astfel un paradox: cu cât mai mult au încercat părinţii şi mediul să ne formeze ca persoane perfecte, corijân-
du-ne, pedepsindu-ne pentru fiecare “greşeală”, cu atât ne vedem pe noi înşine mai “imperfecţi” şi cu atât suntem mai capabili de a eşua, pentru că nu ne vedem apţi de a reuşi. Informaţia conţinută în mintea şi emoţiile noastre arată că am făcut mai mult “rău” decât “bine”. Putem deveni astfel lipsiţi de încredere în noi înşine, timizi sau, din contră, rebeli, temându-ne de judecata celorlalţi sau sfidându-i din teama de a nu părea inferiori. De altfel, nevoia unora de a-i pune în situaţii de inferioritate pe alţii este doar oglinda propriei “imperfecţiuni”, căci cel care face aceasta nu se vede deloc “bun” pentru a se ridica în ochii săi, şi trebuie mai întâi să îi “coboare” cumva pe ceilalţi.
Cum putem înţelege însă “greşelile”?
Nimic în acest univers nu este întâmplător. Totul are un rost divin, totul este perfect aşa cum e. Sunt sigură că aţi auzit şi în alte împrejurări aceste afirmaţii. Aceasta înseamnă că, dacă se întâmplă ceva “negativ” sau “pozitiv”, este reflecţia gândurilor noastre şi a conjuncturilor potrivite perfect pentru ca ele să se întâmple. Practic, nimic nu se petrece fără ca subconştientul nostru să ştie. Energia emisă de gândurile şi emoţiile noastre atrage vibraţia asemănătoare. Eşti un om optimist, atragi “binele”; eşti un pesimist, atragi “răul”.
“Binele” şi “răul” sunt însă creaţii ale minţii umane. Putem vedea că ele sunt iluzorii şi că înţelesul acestor cuvinte este diferit şi variază de la o zonă la alta, de la o cultură la alta, de la o societate la alta, de la un om la altul. Ceea ce înseamnă “greşeală” sau “bine” pentru mine s-ar putea să nu aibă acelaşi sens pentru altul. Sunt popoare care cred că e “bine” ca femeile să poarte un văl pe cap, altfel ar fi etichetate ca femei uşoare, ceea ce nu are valabilitate în majoritatea celorlalte culturi. Pentru unii a mânca porc e o nenorocire, pentru alţii e o binecuvântare. Unii cred că negrul este culoarea doliului, alţii cred că albul. Există naţiuni în care e un semn de bună-creştere scoaterea aerului din stomac pe gură după masă, în timp ce în restul ţărilor acesta e un semn al necuviinţei.
În unele regiuni, la înmormântări se râde, celebrând plecarea în nefiinţă, în vreme ce în majoritatea se plânge. Şi lista poate continua la infinit, căci lumea e plină de iluzii ale “binelui” şi “răului”.
În realitate, toate acestea sunt doar percepţii formate de-a lungul timpului, în cadrul unei anumite comunităţi care a înţeles în felul său propriu cum trebuie să evolueze societatea.
În final realizăm însă că fiecare credinţă interioară e o experienţă proprie şi că face parte din perfecţiunea întregului; că am făcut exact ceea ce era în mintea şi gândurile noastre, chiar dacă aparent aceasta ar putea contrazice credinţele celorlalţi, care, normal, au percepţii şi experienţe de viaţă diferite.
Fiecare om vede lucrurile din unghiul său specific, original, dar perfect din punct de vedere energetic, fiind în conexiune cu tot ceea ce există, atrăgând şi respingând continuu vibraţiile corespunzătoare emisiunii interioare.
Soţia care îi face reproşuri soţului, pentru că îl vede “imperfect” prin prisma propriilor sale reguli şi principii, nu îşi dă seama că fără să vrea îl indepărtează şi mai mult de ea şi că astfel îl împinge spre o percepţie de sine “negativă”, obţinând exact reversul a ceea ce îşi dorea. A înţelege că atitudinea soţului are legătură cu mesajul inconştient al soţiei, combinând emisia unuia cu recepţia altuia, şi că percepţia fiecăruia e un cumul de reacţii emoţionale învăţate în copilărie, care ies la suprafaţă în cele mai stresante situaţii, aceasta înseamnă înţelepciune.
Modul în care apreciem exprimarea emoţională a celuilalt, oricare ar fi ea, ştiind că el a făcut exact ceea ce mintea şi inima sa au ales inconştient şi că toate acestea reprezintă ceea ce este el, în raport cu ceea ce suntem noi, energetic vorbind, ne ajută să vedem dincolo de iluzia “greşelilor” umane.
Mergând şi mai departe, a ignora dreptul fiecăruia la “greşeli”, adică la noi experienţe, fără de care nu poate evolua, duce de fapt la încălcarea libertăţii de exprimare a oamenilor, adică a liberului arbitru, care reprezintă motorul gândurilor şi acţiunilor noastre.
Până la urmă, fiecare are valorile sale, primite în copilărie ca fiind singurele “perfecte”, ca şi cum alte exprimări şi experienţe ale altor oameni nu ar mai fi posibil să fie la fel de bune. Această idee a separării stă de altfel la baza multor percepţii greşite ale oamenilor, de la nivel de cultură sau religie şi până la cel al familiei.
Mama care îşi îndrumă copilul spre o anumită percepţie în viaţă, folosind uneori pedeapsa, nu cântăreşte reacţia adversă a acestuia, care înţelege doar că e forţat să adopte un sistem de valori despre “bine” şi “rău” care poate fi diferit de al sufletului său. Copilul primeşte doar mesajul că percepţia părinţilor e cea mai bună în raport cu a lui. Sunt părinţi care le doresc “binele” pentru copiilor, împingându-i spre o anumită carieră (pe care poate ei şi-ar fi dorit-o ), o anumită relaţie etc. Aceştia nu ştiu că, încălcând dreptul la libertatea de exprimare a fiecăruia, inclusiv a copilului lor, îi pot zdruncina fundamental încrederea în sine, în capacitatea de a lua decizii pentru propria viaţă, fiind în imposibilitatea de a se baza pe sistemul interior de ghidare.
De fapt, aşa cum spuneam la început, lumea percepţiilor umane este o iluzie, căci fiecare persoană înţelege diferit realitatea, aşadar nu există o singură şi valabilă percepţie, universală. Unica percepţie absolut perfectă, care transcende generaţiile şi zonele, culturile şi rasele, este IUBIREA. Şi, dacă am folosi termenii de “bine” şi “rău”, “binele” este iubirea.
Căci tot ceea ce este făcut în numele iubirii e “perfect” din punct de vedere uman, în sensul că rezultatele sunt întotdeauna minunate şi frumoase, mişcătoare, miraculoase, îţi merg la inimă şi te ajută să te simţi extraordinar. Analizând la fel şi “răul”, acesta nu înseamnă neapărat ceva negativ sau “imperfect”, ci mai degrabă o potrivire “perfectă” a negativului emis din interior cu cel atras, cu rezultate pe măsură, care însă pot să nu placă normelor după care ne conducem conştient. Când înţelegem că noi creăm realitatea şi că felul în care catalogăm lucrurile ca fiind “bune” sau “rele” ne împinge spre anumite căi în viaţă, ştim că suntem responsabili şi că “greşelile” au fost de fapt un lanţ de experienţe care ne-au condus spre ceea ce doream. “Perfecţiunea” există aşadar în tine şi în toţi ceilalţi, în tot ce faci şi în tot ce spui, căci rotiţele universului funcţionează cu precizie, aducând spre tine exact ceea ce ai cerut, chiar dacă a fost doar un act inconştient. Profită de acest mecanism puternic, ştiind că eşti o creaţie “perfectă” a universului . “Greşelile” există doar în mintea celui care le vede astfel.
Two And A Half Men
Nu sunt adeptul serialelor, dar trebuie sa recunosc ca Two And A Half Men a depasit toate asteptarile mele in materie de serial comedy. Daca inca nu ati reusit sa vizionati acest serial, pune-ti repede mana pe el deoarece e o mina de aur. Comedie cu stil si mult gust, uneori in extreme dar realist, te invaluie in asa fel incat nu te mai poti desparti de dvd.
Charlie este un burlac de patruzeci de ani, plin de succes si cu o cariera de autor de jingle-uri. Locuieste intr-o resedinta langa ocean, in Malibu, California si duce o viata plina de placeri. Dar fratele sau Alan divorteaza dupa doisprezece ani de casnicie si impreuna cu fiul sau Jake (un copil de de zece ani, lenes si mai grasut) se muta impreuna cu Charlie. In acest moment existenta comoda a lui Charlie este zdruncinata. Iar intr-o casa in care nimeni nu este adult, situatia cu greu poate fi tinuta sub control. Cei doi frati au foarte putine lucruri in comun, dar invata sa convietuiasaca si sa ia decizii impreuna referitoare la Jake
Comedia se imparte, deocamdata, in 6 sezoane a cate 24 de episoade, fiecare cu un grad ridicat de buna dispozitie, un scenariu excelent jucat formidabil de Charlie Sheen, Jon Cryer, Angus T. Jones si multi altii la fel de buni.
Ce mai…radeti de va crapa falcile si va sar ochii din orbite…pe bune !!!!
Saptamana Ingerilor la Bistrita
27 octombrie – 02 noiembrie 2008, Bistrita
Chiar daca poate parea pe undeva deplasata pentru unii, aceasta manifestare merita o atentie cel putin din punct de vedere informational. Indiferent daca suntem de acord sau nu cu anumite idei spirituale, din absolut orice putem patrunde un inteles, putem trage o concluzie pentru noi, putem construi ori demola anumite concepte.
Manifestarea cultural-spirituală SĂPTĂMÂNA ÎNGERILOR (27 octombrie-2 noiembrie 2008) se va desfăşura la Piata Morii nr.15A, etaj III.Principalele manifestări ale simpozionului sunt:Cum pot ingerii sa ne ajute in fiecare domeniu al vietii/Vindecarea cu ingeri/Modalitati practice de apelare a ingerilor/Program conferinte si aplicatii practice.
Luni, 27 octombrie 2008/Începând cu ora 18:30:/- seminar: Arhanghelul MihailÎngerii miracolului iubiriiÎngerii cunoaşteriiÎngerii compasiunii Îngerii înţelepciunii
- seminar: Îngerii răbdăriiÎngerul păzitor
- seminar: Îngerii IntuiţieiÎngerii păcii
Lumea ingerilor – fii un inger! Intrarea la toate evenimentele este liberă!
Marţi, 28 octombrie 2008/Începând cu ora 18:30:/- seminar:
Miercuri, 29 octombrie 2008/Începând cu ora 18:30:/- seminar:
Joi, 30 octombrie 2008/Începând cu ora 18:30:/- seminar:
Vineri, 31 octombrie 2008/Începând cu ora 18:30:/- seminar:
Sâmbătă, 1 Noiembrie 2008/Începând cu ora 17:00:/- seminar:
Duminică, 2 Noiembrie 2008/Începând cu ora 17:00:/- seminar:
Dragostea Fast-Food
In ziua de azi totul se invirte in jurul banului, notiunea de familie e ridicata in slavi in toate filmele si in toate manifestarile, dar nu orice fel de familie, nuuu… tipul nou si proaspat de familie de ieniceri.
Credeati ca au fugit timpurile acelea? Nu dragii mei, doar au evoluat si au traversat Atlanticul.
E o mandrie in ziua de azi sa ai 15 copii din 10 casatorii si daca se poate sa fii casatorit/a a 11-a oara, bineinteles fericit si de asta data, si toti copii tai sa fie si ai ei si vice versa, dar sa nu existe un sistem de valori, ci doar o democratie perfecta, iar traditia inexistenta sau cel mult ca un cumul de valori indoielnice, fiindca ea, oameni buni, a cazut cu totul in desuet.
Aristotel spune ca democratia este sistemul in care face fiecare ce vrea, iar Bergson e mai cuviincios ca Aristotel si zice ca democratia e singurul sistem compatibil cu libertatea si demnitatea umana, dar are un viciu incurabil: n-are criterii de selectiune a valorilor.
Deci democratia e sistemul social in care face fiecare ce vrea si-n care numarul inlocuieste calitatea… Triumful cantitatii impotriva calitatii, numara capetele toate si unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei. Si ne mai miram ca nu mai exista dragoste…
Pai cum ar putea cand dragostea e doi ca unul, nu „tonti” ca unul, cand oriunde in viata suntem invatati sa actionam dupa principiul minimei rezistente, cand virtuti precum caracterul, originalitatea individuala, rabdarea, fidelitatea, loialitatea nu sunt decit martiri pusi la zid si ucisi cu pietre spre bucuria draceasca a celor ce ne asteapta sa tampim.
Cum sa vrei sa iti mai traiesti viata impreuna cu cineva, cand in fiecare clipa ti se spune si esti hranit cu gandul ca a abandona e un lucru firesc, normal, cand exceptia s-a transformat in regula, cand agonisela si chinul tau de o viata se evapora sub presiunea unei hartii judecatoresti ce decreteaza sus si tare ca oamenii sunt liberi sa-si desparta drumul in viata, ca si cum a trai impreuna nu inseamna decit sex ocazional sub acelasi acoperis numit spatiu conjugal.
Am emancipat femeia de un secol incoace, acum incepem sa emancipam si barbatul: ii punem sort si cratita in mana, ba mai mult, chiar privim cu ingaduinta cum copiii nostri mai nou sunt crescuti de ei… si inca ne mai intrebam unde e dragostea.
Nimic din stradania si intelpciunea bunicilor nostri nu a mai ramas la noi, traim intr-un perpetuu Yellow Submarine, de parca toata viata ar trebui sa fie o bucata de placinta, iar exercitiul atit de necesar si poate dureros uneori al devenirii, din care iubirea insasi face parte, nu e decit o notiune pentru pustnici.
Nu putem fi pertinenti decat din punctul de vedere al celor frustrati de faptul ca inca nu am ajuns a intelge iubirea intru totul si poate a intelege ce inseamna sa fii iubit, dar un lucru il stim cu siguranta – fara visul ei ne-am usca, fara a lupta pentru dramul de fericire ce-l numim dragoste ne-am sfarsi chirciti sub povara singuratatii, fara sunetul blind si clar al vocii celuilalt ratacind in ungherele inimii ne-am ofili, fara genunchii conturati lin, zambetul sau alunita de pe umarul drag noua – fara aceste mici si atat de nebagate de seama detalii in ochii oricarui altuia, ne-am pierde incet in negura noptii, mereu tanjind si mereu dorind.
De multe ori vrem sa facem ca rotita sa mearga, ne gandim la infinit care e secretul sau care e diferenta dintre cei ce ajung sa treaca pragul casei cu o femeie in brate de 10 ori si cei care o fac o data in viata. Sa fie raspunsul atit de simplu, ca unul e mai breaz decit altul. Sa fie noroc sau coincidenta? Desigur, trebuie sa fie mai mult de atit.
Atunci cand incepem o relatie indeobste ne repezim precum doua muste bezmetice unul intr-altul nelasindu-ne timp nici macar sa respiram. Cind suntem adolescenti, lucrurile decurg mai usor fiindca nu suntem inca sclavi ai tabietului si nu avem de infruntat trecutul celuilat, in parte fiindca nu prea exista sau e scurt, si in parte pentru ca nu suntem destul de pervertiti sa o putem face.
Odata cu virsta insa, tabieturile ne inrobesc viata, si slava domnului, sunt cu gramada, incepind de la cele verbale, continuand cu cele de ordin cognitiv si sfarsind cu cele de ordin comportamental. Din aceasta faza incepind, ar trebui sa deschidem ochii de doua ori mai bine, dar spre nefericirea noastra se instaleaza peste noi tirania stapanitoare a eului: „Eu sint cel mai frumos, cel mai destept, cel mai si cel mai si cel mai…” si tot asa la nesfirsit.
Toate astea, nu la nivel declarativ, ci subliminal – fiindca e mult mai eficient sa conduci machiavelic din umbra, decit sa stai in lumina patrunzatoare a reflectoarelor, riscand sa iasa la iveala adevaratul tau “chip” grotesc.
Sigur, cine ar vrea sa gindeasca despre sine ca-i mai lipseste cate una, cate alta, ca nu e tocmai un zeu facut doar din lumina, ca pe ici, pe colo, oglinda e ciobita si desi scrie ca suntem facuti dupa chipul si asemanarea Lui nu reflecatam intocmai asta.
A iubi e virtutea de a intelege si accepta defectele celuilalt, de a intelege si accepta ceea ce il imputineaza. Toti sintem gata sa iubim o fiinta perfecta si chiar gandim ca meritam, caci in orbirea noastra suntem departe de a ne vedea pe noi.
Bineinteles, la nivel enuntiativ sintem gata sa scuipam din noi cu o modestie perfect simulata tot soiul de maruntisuri pe post de defecte : „Of draga, imi mai ies si eu din fire, dar e omeneste nuuu?” sau “Of draga, beau cafeau cu zahar, dar numai o lingurita.” Dar dupa cum vedeti, nici macar atunci fara a ne dezvinovati intr-un fel sau altul.
E mult mai usor, asadar, sa dam ordine ce vor fi cu siguranta indeplinite, date fiind noua insine, fiindca nimic din egoul nostru autocratic nu e stirbit, iar falsa noastra maretie straluceaste mai intens ca niciodata. E greu si de multe ori dureros sa acceptam propriile defecte, asa incat pentru a le accepta pe ale celuilalt simtim adesea ca nu mai avem energie.
Dar nimic bun nu am auzit sa se nasca vreodata din apatie. Nici macar somnul. Ca popor am dat nastere „Mioritei”, insa nu de indolenta si apatie e patruns spiritul ei. Nu putem sta uitindu-ne cum timpul se scurge peste noi si zicand „ce o fi, o fi”, sperand ca intr-una din zile sa apra printul pe un cal alb sau frumoasa din padurea adormita, astea sunt mituri, dragii mei.
Si unde ar fi de altfel mandria si multumirea noastra, unde ar fi putinul nostru pierdut in celalalt, atunci cand totul vine intr-o forma perfecta si usor consumabila. Asta nu e dragoste, e fast-food la pachet. E adevarat, insa, ca e atat de usor si tentant, dar si atat de bolnavicios pe termen lung.
Un alt motiv pe care nu reusim sa-l descalcim e faptul ca pierdem atat de multa vreme si suntem atat de preocupati in a ne tine biata inimioara in puf, nu care cumva sa fie ranita, nu care cumva sa bata in plus de stres, nu care cumva… sa traiasca. Pai de aia ne-a fost data? Nu. Nu de aceea. A fost lasata sa bata, sa bata cu putere pana la ultima suflare.
Trecutul ar trebui sa fie izvor de intelepciune, nu de inrobire, cine traieste din amintiri e un om deja imbatrinit si se indreapta cu pasi repezi spre groapa. Ne impietrim inima, impietrim noi insine de frica la amintirea suferintelor trecute si paralizam de-a dreptul cand trebuie sa intindem mana.
Oare cuvintele „Ceea ce nu te doboara, te face mai puternic” si incredrea intr-un maine mai luminos sunt pentru maimute? Si cum ramine cu cele doua lucruri fundamentale pe care le-am luat cu noi la plecarea din Gradina, libertatea de a alege si dorinta de cunoastere, pentru care nevoim oricum pe acest pamant, suntem dispusi sa renuntam atit de usor la ele numai fiindca ne e frica? Am citit undeva ca frica ucide mintea, defapt cred ca ne ucide si ne impietreste cu totul.
Asadar priviti cu ingaduinta spre trecut, cantariti cu grija viitorul si traiti cu intelepciune prezentul, dar nu lasati teama de trecut si angoasa viitorului sa bintuie pustiind inimile voastre… si invatati sa iubiti ziua de maine si luna care vine si anul ce pare indepartat, proiectati dorinta de a iubi si dragostea voastra suficient de departe, sa nu se lase atinsa de nimicurile lui „azi” si suficient de aproape sa-l incalzeasca pe „maine”.
Caci nu e desfatare mai dulce decat glasul celui drag alinandu-ti nelinistea, nu e priveliste mai frumoasa decit unduirea serpuita a coapselor, taria sfioasa a sanilor, robustetea si forta incatusata a umerilor sau abandonarea inconsitenta si increzatoare a celuilalt pierdut in bratele tale, respirind usor si zimbind prin somn.
Iubim pentru ca putem, iubim pentru ca ne implineste, iubim pentru ca e mai bun decit cafeaua, iubim… dar cui ii pasa de ce iubim, atata vreme cat iubim.
Intr-un studiu american menit parca sa incurajeze colapsul demografic se spunea ca un om sanatos poate fi indragostit maxim 2-3 luni, dupa care totul se transforma in incredere, loialitate, obisnuinta etc. La categoria 1 an se inscriau cei in ale caror relatii intervenea diferenta de virsta sau de educatie, iar cei peste doi ani erau priviti ca pacienti cu probleme psihice, o mica obsesie aici, o trauma dincolo, atasament adictiv dincoace etc.
Poate e adevarat, poate nu, e drept ca ne vine greu sa distilam iubirea in diagnostic psihiatric. Dar tot atat de adevarat e ca pe termen lung, o relatie nu o poti intemeia doar pe fluturasii din stomac. E nevoie de munca, rabdare, incredere, seriozitate, vointa, din cand in cand cate o “curea”, fie ea tinuta in mana de femeie, fie de barbat, de respect si consideratie si cine mai stie de cate altele.
Indiferent de ce iese, calatoria e cea care conteaza, cu conditia sa existe o destinatie si sa nu fie facuta doar de dragul de a rascoli colbul drumului.
Ce concluzie tragem? Poate nici una. In schimb, voi ce ati avut rabdarea sa ajungeti pina aici, puteti incerca sa rontaiti cateva pe marginea acestei povesti, sa aruncati un zambet ingaduitor sau un cascat (condescendent, nu de admiratie) prelung inainte sa va coboriti ochelarii pe noptiera, sa priviti intrebatori in viitor, dar cel mai mult ne bucuram pentru cei ce au reusit sa inteleaga…
… ca dragostea si a fi indragostit nu e unul si acelasi lucru si ca prima dintre ele nu e cutie de chibrituri din care poti aprinde la fiecare 5 minute un bat, ci e o flacara, o torta, a carei ardere trebuie sa ne straduim sa o pastram vie toata viata, luminindu-ne existenta pana in clipa suprema.
Bizz Radio
Pentru cei ce vor sa fie cu adevarat informati in materie de bussines, portalul www.banknews.ro are de acum si un Radio cu muzica pe format AC si informatii de ultima ora legate in special de mediul de afaceri.
Despre Viata si Moarte
Doresti sa cunosti secretul adanc ascuns?
Priveste in sufletul tau unde se afla invatatura.
Afla ca in tine e ascuns secretul, Sursa vietii si a mortii.
Sa stii ca poarta spre viata trece prin moarte.
O moarte care e viata si care e foc si Lumina.
Afla, omule, ca forma ta e duala, echilibrata in polaritate desi formata in propria forma.
Afla ca atunci cand Moartea se apropie cu repeziciune de tine,
Acest lucru se intampla doar pentru ca echilibrul tau este zdruncinat.
Se intampla doar pentru ca un pol s-a pierdut.
Sa stii ca secretul vietii este refacerea echilibrului polilor tai.
Cand vei fi invatat sa-ti pastrezi echilibrul propriu
Atunci vei atrage echilibrul Universului.
Pastreaza-ti echilibrul si traieste in viata.
Aseaza-ti constiinta in centrul vietii.
Curata-ti Sufletul de tot ce e Intunecat.
Si vei primi Putere, Intelepciune si Iubire Infinita.
Transforma raul, sustine bunatatea, foloseste-ti intelepciunea.
Intunericul inseamna dezordine.
Lumina inseamna Ordine.
Intunericul transformat e lumina Luminii.
Patrunde secretul ascuns in inima ta.
(fragment din cartea Tablitele de Smarald ale lui Toth)
Despre Suflet
Cauta sa-ti gasesti calea printre piedici.
Tot ce cunosti nu e decat o parte din putin.
Viata insati va trece in intuneric si doar esenta Sufletului va ramane.
Liber poti fi, traind doar in adevar, in lumina si in stralucire.
Indreapta-ti gandurile spre interior nu spre exterior.
Acolo in tine sta secretul ascuns in ascuns.
Tine-ti mereu mintea deschisa, si sufletul inundat in Lumina.
Creaza inalta Vibratie, fi una cu Cosmosul.
Afla Omule, ca tu esti doar spirit.
Forma, corpul, nu e decat o energie a Luminii.
Sufletul e Totul.
Nu-ti fa din trup o inchisoare ce vestejeste inima.
Tot ce nu are forme creaza continuu lumea.
Materia este fluida si curge ca un fluviu,
Transformandu-se constant dintr-un lucru in altul.
Adevarul poate fi gasit doar in interiorul tau.
Uneori ai impresia ca traiesti,
Dar traiesti doar iluzia mintii tale dezechilibrate.
Patrunde in sufletul tau,
Doar el iti va aduce Lumina.
Nu uita ca mintea te poate inrobi,
Iar trupul se va imbolnavi daca nu-ti inalti sufletul.
Doar cel ce cauta, gaseste.
Forta, vibratia, lumina, flacara este sursa intregii vieti.
Nu-ti intuneca Sufletul,
Asculta-ti linistea adanca si vei intelege.
Echilibreaza-ti si ordoneaza-ti viata.
Alunga Haosul din inima si mintea ta.
Apoi vei intalni Lumina si toate iti vor fi descoperite.
(fragment din cartea Tablitele de Smarald ale lui Toth)
Happy Halloween !
